Consiliul Judeţean Vrancea a anunţat semnarea contractului cu fonduri europene pentru reabilitarea sălii de lectură a Bibliotecii Judeţene, o clădire monument istoric ce datează din secolul XIX, situată în centrul municipiului Focşani. Este vorba despre un proiect cu o valoare de 12,8 milioane de lei, finanţare accesată în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, Prioritatea ”Consolidarea clădirilor publice vulnerabile la risc seismic”.
Nicuşor Halici, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, a declarat: ”Am semnat astăzi contractul de finanţare din fonduri europene pentru proiectul «Consolidare şi restaurare a Sălii de lectură a Bibliotecii Judeţene Vrancea». Vrem să redăm frumuseţea de odinioară a acestei clădiri, pe care o vom transforma într-un spaţiu modern şi primitor. Zilele următoare vom semna şi contractul de execuţie a lucrărilor, care vor începe în cel mai scurt timp”.
Proiectul vizează consolidarea şi restaurarea clădirii aflată în risc seismic, modernizarea instalaţiilor şi a interiorului, protejarea faţadelor şi reabilitarea elementele arhitecturale precum şi eficientizarea energetică a clădirii - inclusiv dotarea cu iluminat cu LED”.
Semnarea contractului vine la trei ani după aprobarea documentaţiei tehnico-economică.
Dan Palade, consilier judeţean, a declarat: ”Ajungem aici după o serie de demersuri administrative şi tehnice importante iniţiate de fostul preşedinte Cătălin Toma şi derulate cu profesionalism în ultimii ani de către aparatul de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea. Pe 17 martie 2022, Consiliul Judeţean Vrancea a aprobat documentaţia tehnico-economică (faza DALI) şi indicatorii aferenţi, punând bazele tehnice ale proiectului. Pe 30 iulie 2024, prin hotărârea nr. 167 a Consiliului Judeţean Vrancea, proiectul a fost aprobat pentru depunere în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Est 2027, Prioritatea 2 - O regiune cu comunităţi prietenoase cu mediul, Obiectiv Specific 2.4 - Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii riscurilor de dezastre şi a rezilienţei, ţinând seama de abordările ecosistemice, Acţiunea 2.2 - Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic. Ulterior, au urmat paşi esenţiali: finalizarea documentaţiei, obţinerea avizelor, lansarea procedurii de achiziţie şi evaluarea ofertelor. După reabilitare, această clădire se va integra într-un grup de clădiri de patrimoniu care au fost redeschise şi oferite comunităţii în ultimii ani de Consiliul Judeţean Vrancea, precum Casa Alaci, Casa Tatovici, Muzeul Viei şi Vinului (fostul Tribunal) şi fosta Prefectură Putna, care găzduieşte în prezent două instituţii universitare”.
Biblioteca Judeţeană Vrancea a fost înfiinţată ca instituţie publică în anul 1912, continuând să funcţioneze, până astăzi, cu întreruperi doar în timpul celor două Războaie mondiale şi al mutărilor succesive în localuri inadecvate.
Din anul 1973 a avut local propriu, în imobilul din Str. Mihail Kogălniceanu Nr. 12, pe care l-a extins, în anul 1993, ca urmare a creşterii colecţiilor şi a numărului de utilizatori într-un alt imobil situat pe aceeaşi stradă, la Nr. 13.
Biblioteca Judeţeană Vrancea a mai beneficiat, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vrancea, de două proiecte de consolidare, reabilitare şi modernizare, cu finanţare externă, respectiv în perioada 2004-2007, când s-a modernizat secţia pentru copii şi tineret, şi în perioada 2006-2012, când s-a reabilitat sediul central.
Opinia Cititorului