Controale ANPC: Amenzi de peste 14,4 milioane de lei aplicate în întreaga ţară

A.B.
Miscellanea / 12 decembrie 2025

Controale ANPC: Amenzi de peste 14,4 milioane de lei aplicate în întreaga ţară

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat respectarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor prin controle efectuate la peste 1.700 de operatori economici din întreaga ţară, potrivit unui comunicat ANPC.

Ca urmare a neconformităţilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni:

*2.029 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 14,4 milioane de lei

*776 avertismente

*oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 1,17 milioane de lei

*oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 1,57 milioane de lei

*oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 38 operatori economici.

Principalele neconformităţi constatate au fost:

*comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită;

*produse de origine vegetală depreciate calitativ, cu depuneri de mucegaiuri;

*neconcordanţe între ţara de origine indicată pe eticheta de raft şi cea înscrisă pe ambalajul produsului;

*produse de panificaţie şi brutărie cu diferenţe de gramaj;

*lipsa mijloacelor de măsurare;

*utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de rugină şi impurităţi;

*paviment cu depuneri grosiere de impurităţi, reziduuri alimentare şi lichide;

*nerespectarea condiţiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător;

*lipsa informării corecte şi vizibile în ceea ce priveşte substanţele cu potenţial alergen;

*lipsa afişării preţurilor şi a altor informaţii necesare pentru consumatori;

*lipsa informării corecte, complete şi precise a consumatorilor privind produsele oferite spre comercializare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8335
Gram de aur (XAU)Gram de aur601.0836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb