Controalele fiscale în epoca digitalizării: dincolo de formă, spre o analiză de consistenţă a datelor contribuabilului

Presiunea reducerii deficitului bugetar, în paralel cu eforturile de digitalizare şi adaptare ale ANAF la realităţile economice actuale, au adus anumite schimbări, cel puţin la o primă vedere, asupra modului în care sunt derulate controalele fiscale în România. Dacă în mod tradiţional inspecţiile se concentrau pe aspecte mai degrabă de formă, precum existenţa facturilor şi a documentelor justificative, odată cu îmbunătăţirea capacităţilor ANAF de analiză a numeroaselor date aflate la dispoziţia sa, accentul pare să migreze către o analiză integrată a datelor, cu scopul verificării realităţii economice din spatele declaraţiilor fiscale ale contribuabililor.

Această schimbare este relevantă pentru companii, întrucât mută centrul de greutate al inspecţiei de la verificarea unei operaţiuni individuale la evaluarea coerenţei întregului model de afaceri. În practică, inspectorii încearcă tot mai des să răspundă la o întrebare simplă: profitul şi baza impozabilă declarate reflectă realitatea activităţii economice efectiv desfăşurate?

De la controlul documentelor, la controlul consistenţei datelor

Informările publicate de ANAF în 2026 arată că una dintre principalele direcţii urmărite este identificarea diferenţelor dintre declaraţiile fiscale şi celelalte informaţii disponibile autorităţii fiscale.

Printre aspectele semnalate recurent se numără neconcordanţele dintre veniturile declarate pentru calculul impozitului pe profit, datele raportate în deconturile de TVA, informaţiile din declaraţiile informative şi cele rezultate din sistemul RO e-Factura. În numeroase situaţii prezentate de ANAF, astfel de diferenţe au reprezentat punctul de plecare pentru ajustări fiscale sau pentru extinderea unor verificări deja începute.

Pentru companii, consecinţa este importantă: riscul fiscal nu mai este generat exclusiv de lipsa documentaţiei justificative, de existenţa unei erori de calcul sau de interpretarea diferită a unui text legal, ci şi de lipsa reconcilierii între diferitele fluxuri de raportare existente în organizaţie.

Analiza celor mai recente informări oficiale evidenţiază câteva teme recurente, ce par să contureze strategia de control a ANAF, cel puţin pe termen scurt.

Serviciile intragrup

Serviciile de management, IT, resurse umane, consultanţă şi suport furnizate de entităţi afiliate continuă să reprezinte una dintre zonele de maxim interes pentru organele de control.

În exemplele publicate de ANAF, principala problemă identificată nu este reprezentată de existenţa sau nu a contractelor ori facturilor, ci demonstrarea beneficiului economic concret obţinut de societatea din România prin achiziţia acestor servicii. De remarcat este faptul că existenţa documentelor justificative reprezintă aici o condiţie necesară, însă nu şi suficientă, pentru acordarea dreptului de deducere, inspectorii urmărind atât prestarea efectivă, cât şi beneficiul real obţinut de societate, prin raportare la ansamblul activităţilor sale economice.

Preţurile de transfer şi tranzacţiile cu afiliaţii

O altă direcţie importantă este reprezentată de tranzacţiile dintre persoane afiliate. ANAF a publicat exemple privind ajustarea condiţiilor financiare pentru împrumuturi intragrup, analiza dobânzilor aplicate şi verificarea tranzacţiilor comerciale în raport cu principiul valorii de piaţă. De asemenea, în anumite situaţii au fost analizate tranzacţiile considerate insuficient documentate sau care nu reflectau condiţii similare celor acceptate de operatori independenţi.

În materia preţurilor de transfer, analiza de congruenţă între realitatea economică din spatele operaţiunilor şi preţul de piaţă aplicat este esenţială, aşa încât pregătirea corespunzătoare a documentaţiei specifice este extrem de importantă.

Cheltuielile şi necesitatea economică

Inspectorii acordă o atenţie tot mai mare justificării economice a cheltuielilor. În comunicările publice ale ANAF sunt menţionate frecvent servicii de consultanţă, management, publicitate, închirieri auto, investiţii sau alte cheltuieli pentru care contribuabilii nu au putut demonstra suficient legătura cu activitatea economică ori necesitatea acestora pentru obţinerea veniturilor impozabile.

Mesajul este că existenţa unei facturi şi a unui contract nu garantează automat deductibilitatea fiscală atunci când documentaţia nu demonstrează substanţa economică a operaţiunii.

TVA şi raportările digitale

Sistemele digitale implementate în ultimii ani generează un volum fără precedent de informaţii pentru administraţia fiscală. Diferenţele dintre datele raportate în deconturile de TVA, declaraţiile informative şi facturile electronice transmise prin RO e-Factura sunt utilizate în analiza de risc şi în selectarea contribuabililor pentru verificări. În exemplele publicate de ANAF apar ajustări rezultate din neconcordanţe între aceste surse de informaţii sau din lipsa documentelor necesare pentru exercitarea dreptului de deducere.

Ce înseamnă această tendinţă pentru mediul de afaceri

Din perspectiva contribuabililor, schimbarea este mai profundă decât simpla intensificare a controalelor. Dacă până acum apărarea contribuabilului într-o inspecţie fiscală era construită în principal în jurul declaraţiilor fiscale şi a documentelor contabile, devine esenţială capacitatea companiei de a demonstra coerenţa dintre contabilitate, raportările fiscale, sistemele operaţionale, documentaţia şi raţionamentele economice din spatele operaţiunilor şi deciziilor de business.

Această evoluţie este, într-o anumită măsură, rezultatul firesc al digitalizării administraţiei fiscale. O autoritate care dispune de mai multe date va încerca inevitabil să le utilizeze pentru a identifica zonele de risc şi pentru a selecta mai eficient contribuabilii care urmează să fie verificaţi.

În acelaşi timp, noul model de control ridică o provocare suplimentară pentru companii: necesitatea de a explica rapid şi convingător orice diferenţă sau abatere identificată de algoritmii de analiză de risc. Cu cât informaţiile sunt mai fragmentate între departamente, sisteme şi surse de raportare, cu atât probabilitatea unui control şi costul gestionării acestuia cresc.

Recomandarea noastră

Controalele fiscale din 2026 sugerează o schimbare de paradigmă. Accentul nu mai cade exclusiv pe interpretarea unei reguli fiscale sau pe verificarea unor documente contabile, ci pe capacitatea contribuabilului de a demonstra că ansamblul datelor sale fiscale, contabile şi operaţionale se referă şi cuprinde activitatea economică reală, ca atare.

Pentru companii rămâne la fel de importantă pregătirea şi organizarea corespunzătoare a documentelor financiar-contabile, însă devine limpede că acest lucru nu mai este suficient, mai ales dacă nu se asigură consistenţa acestora cu realitatea economică şi raţionamentul din spatele deciziilor de afaceri ale companiei.