Cris-Tim Family Holding beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului din partea BRK Financial Group

A.D.
Piaţa de Capital / 2 decembrie, 10:01

Sursa: Pixabay

Sursa: Pixabay

Cris-Tim Family Holding, companie listată pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) din 26 noiembrie 2025, beneficiază, începând cu data de 2 decembrie 2025, de servicii de Market Maker al Emitentului oferite de BRK Financial Group, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.

Market Maker al Emitentului este participantul la sistemul de tranzacţionare al BVB care şi-a asumat rolul de a susţine lichiditatea unui instrument financiar.

În total, 24 de instrumente financiare listate la bursă beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului: 23 pe Piaţa Reglementată şi unul pe piaţa AeRO.

Remus Vulpescu, Director General Bursa de Valori Bucureşti, a declarat că: „La şase ani de la lansare, programul de Market Maker al Emitentului rămâne o opţiune excelentă pentru companiile care doresc să îşi îmbunătăţească lichiditatea acţiunilor. Ne bucură să vedem că, la doar câteva zile de la debutul pe Piaţa Reglementată a BVB, Cris-Tim Family Holding a ales să îşi susţină lichiditatea printr-un parteneriat cu BRK Financial Group, unul dintre cei mai activi intermediari în acest segment. Ne dorim ca tot mai mulţi emitenţi să acceseze acest serviciu, deoarece beneficiile sunt clare: creşte atractivitatea acţiunilor în rândul investitorilor, sporeşte vizibilitatea companiei în piaţă şi poate contribui, în timp, la includerea acţiunilor companiei în indici locali sau internaţionali”.

Radu Timiş Jr., CEO al Cris-Tim Family Holding, a afirmat că: „După o ofertă publică iniţială care a înregistrat un interes semnificativ atât din partea investitorilor de retail, cât şi a celor instituţionali, obiectivul nostru este să valorificăm pe deplin mecanismele pieţei de capital în beneficiul acţionarilor. Fiind o companie orientată către performanţă, considerăm că este responsabilitatea noastră să asigurăm tranzacţionarea acţiunilor într-o piaţă lichidă şi eficientă - un element esenţial pentru ca investitorii să aibă încredere atunci când îşi plasează capitalul. Adoptarea serviciilor de Market Making, în parteneriat cu BRK Financial Group, reprezintă un pas important în această direcţie. Ne dorim ca Cris-Tim Family Holding să devină una dintre cele mai vizibile companii de la Bursa de Valori Bucureşti, iar o lichiditate solidă, coroborată cu includerea viitoare în principalii indici locali şi internaţionali, este un aspect central pentru realizarea acestui demers”.

De asemenea, Monica Ivan, Director General BRK Financial Group, a menţionat că: „Ne face o deosebită plăcere să anunţăm parteneriatul cu Cris-Tim, companie care a finalizat de curând un IPO de succes şi care, încă din etapa imediat următoare listării, acordă o atenţie sporită lichidităţii acţiunilor sale. În cadrul acestui parteneriat vom afişa cotaţii ferme de cumpărare şi vânzare pentru un pachet competitiv, echivalentul a aproximativ 50.000 de euro pe fiecare sens, într-un spread de maximum 3% şi cu o prezenţă de minimum 90% din durata şedinţei de tranzacţionare. Felicităm Cris-Tim pentru deschiderea către un astfel de serviciu şi pentru faptul că abordează în mod profesionist etapa post-IPO, prin măsuri concrete menite să consolideze lichiditatea şi vizibilitatea acţiunilor sale pe piaţa bursieră”.

Acţiunea CFH este al 17-lea instrument financiar al unui emitent listat la bursă pentru care BRK oferă servicii de Market Maker al Emitentului.

Cris-Tim Family Holding a debutat pe Piaţa Reglementată a BVB pe 26 noiembrie 2025, în urma unei oferte publice iniţiale (IPO) care a atras suma de 454,35 milioane lei (89,3 milioane euro) de la investitori şi care s-a bucurat de un succes major în rândul investitorilor de retail, pe tranşa acestora înregistrându-se o subscriere record pentru piaţa locală de capital - de 42 de ori, respectiv de 32 de ori după realocarea a 5% din tranşa investitorilor instituţionali. În prezent, capitalizarea companiei este de 1,42 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. ca la obligatiunile Trimconserv SA!

    Din 2024 societatea a recurs la esalonarea datoriilor catre bugetul de stat in speranta ca se rezolva problema platilor pentru lucrari, astfel s-au asigurat resurse pentru plata cupoanelor. Situatia platilor nu s-a imbunatatit, societatea a pierdut esalonarea si solicitarea deschiderii procedurii de insolventa a devenit inevitabila.

    Pentru data de 04.12.2025 societatea nu poate asigura fonduri pentru plata cupoanelor aferente obligatiunilor TRI29 nici macar partial. Data fiind situatia prezentata, nu se poate garanta asigurarea fondurilor pentru cuponul din martie 2026. 

    Eu am intrat pe Vonovia la 25.2 euro. Crestere puternica a profitului la 9 luni 2025 comparativ cu 9 luni 2024

    Nu sunt Vijeu 

    1. no bine că mi-ai dat de studiu !

      Super tare asta cu "Nu sunt Vijeu"!!! :)))))

      am vizionat teleconferințele S1 și 9L (a se căuta pe goagle termenii: vonovia investors news-and-publications WEBCAST) fiecare să își facă planu !

      mulțumesc de tip ! ! ! ! ! ! ! ! !

      am luat poziție cu ordin Market dar nu fac recomandare 

      true

    Buna treaba cu Market Maker pentru lichiditate actiuni, dar consumatorii ar fi bucurosi daca ar fi o campanie de informare ca produsele companiei sunt cat mai naturale, fara EUri , conservanti, coloranti, adica traditionale!

    1. nu se poate fara pe volume mari!

      loool

      Si eu sint de parere ca BRK Financial ar trebui sa coordoneze departamentul de marketing si comunicare al Cris-Tim.

    Aeroporturi București - blocată de la listare la bursă.

    Compania Națională Aeroporturi București a fost blocată din drumul spre o listare la Bursa de Valori București, au transmis pentru Profit.ro surse din ministerul de resort.

    Decizia de a opri și respinge demersul a fost luată în ședința acționarilor. 

    1. Interesant, pe de o parte sunt dezamagit, mi-ar fi placut sa intru la CNAB, pe de alta parte ma bucur pentru FP, isi mentine participatia, incaseaza dividendul.

      Crezi ca este o reactie la rezultatele alegerilor CR la FP, pentru ca nu a intrat nici un reprezentant la MF?

      4.2 foarte posibil

      Iar legatura cu Cris-Tim este... ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0881
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3364
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4655
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8273
Gram de aur (XAU)Gram de aur614.9369

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb