Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, fost ministru al Afacerilor Externe, afirmă că excluderea României din programul Visa Waiver nu a avut legătură ”cu ideea de a pedepsi România”. El spune că este important ca includerea României în acest program să fie o decizie care, ”odată luată, să nu mai fie pusă în discuţie în diverse circumstanţe şi contexte”, potrivit news.ro, de la care precizăm următoarele.
”Eu, din câte ştiu, este vorba despre o reconsiderare în ceea ce priveşte aspecte care ţin de migraţie, azil, o politică americană ceva mai drastică din acest punct de vedere. Este ceea ce ştiu eu, nu am niciun semnal în legătură cu ideea de a pedepsi România. (...) Repet, în legătură cu ce s-a întâmplat în România în ultimele cinci-şase luni, da, au existat clarificări, cum au existat şi în relaţia cu partenerii europeni, da, au existat întrebări, dar în sens constructiv şi în sens pozitiv şi etapa este depăşită”, a afirmat Cristian Diaconescu, la Antena 3, joi seară, răspunzând unor întrebări.
Întrebat dacă România poate spera că decizia privind vizele va fi revizuită, Diaconescu s-a arătat optimist.
”Am toată încrederea că Ministerul de Externe este bine ancorat în aceste negocieri, am toată încrederea că se înţeleg exact realităţile de fapt. Ceea ce este însă extrem de important este ca o reconsiderare pozitivă în legătură cu programul Visa Waiver să aibă loc cât mai rapid, nu numai în ceea ce priveşte, până la urmă, confirmarea intereselor noastre, dar în egală măsură pentru a asigura o decizie pe care, odată luată, să nu mai fie pusă în discuţie în diverse circumstanţe şi contexte”, a arătat Diaconescu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.08.2025, 08:32)
texte. Ati furat deci nu esti credibil nici aici , nici in sua
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.08.2025, 09:26)
Domnule diaconescu,romanii, v-au apreciat pentru posturile ocupate vremelnic in guvernarile anterioare ale romaniei. Prin aceasta postare, nu faceti altceva decat sa le aratati romanilor ca aprecierile de care v-ati bucurat . au fost deja niste baloane de sapun. Ramas fara servici, v-ati trezit dintro data ca ati ajuns din nou la cotroceni, fara a fi ales sau sa fi adus vreun beneficiu romaniei si romanilor din postura de comentator pe la televiziuni. In actualul context international, cand lumea este intr-o continua transformare dupa presidentia lui trump, dumneavoastra veniti sa le spuneti romanilor sa aibe incredere in actuala conducere a romaniei ca prin masurile pe care le iau vor scoate romania din abisul in care a fost bagata de PNL si USR.? Cum sa fie romanii optimisti cand tara este condusa de doi HABARNISTI vanduti strainilor in persoana lui nicusor, un novice in economie si politica, precum si in persoana lui bolojan, care din nestiinta, ,infatuare si prostie iau nenorocit pe romani. Despre nicusor, numai cuvinte de lauda, intrucat in prostia lui, le-a spus romanilor ca romania, nu are nici un plan de dezvoltare iar tara se scufunda incet dar sigur in saracie. Cat despre bolojan, aseara la romania tv., fostul premier tudose, la facut de cacao, explicaddule romanilor ca el este doar un contabil de CEAP, care dupa ce ca nu stie economie, mai si fura de la cetatenii romaniei, pe care ii cocoseaza cu biruri pentru a le face pe plac STAPANILOR care il sustin. Romanii, nu sunt prosti asa cum ii considera cei doi HABARNISTI si vad cum sub conducerea lor, tara este codasa europei , fiind depasita si de bulgaria. Dezvaluirile facute de catre tudose, arata ca romanii, au ajuns sa sustina doua tari care nu ne ajuta cu nimic. ieri, toata floarea cea vestita a europei, a mers in moldova ca sa o sustina pe SOROSISTA MAIA, care este o miloaga a europei, si traieste numai din pomeni, inclusiv din romania. Adica UE, taie toate fondurile din PNRR care i se cuvin Romaniei, ca sa le dea lui Zelenski, nu doresc PACE ,ci, doar RAZBOI. Ucrainienii, se plang ca ii ataca rusii, dar ei, continua sa primeasca arme in valoare de miliarde de euro de la UE, ca sa faca pace nu. Cine are un pic de creier, intelege ca PACE in ucraina nu poate fi, cand ucraina este condusa de un dictator, care nu mai respecta democratia, proclamanduse un presedinte mai antidemocrat chiar decat iohannis al nostru.Cum cand si cu cine vreti domnule diaconescu ca romania sa fie respectata in lume cu actuala conducere si cu ministrii ca TOIU, MOSTEANU, MIRUTA si tanara imberba de la mediu care sunt niste HABARNISTI in functiile pe care le ocupa. Daca doriti sa nu aruncati la gunoi prestigiul dat de romani, este cazul domnule diaconescu sa ramaneti tacut si sa nu mai debitati ienormitati care nu vor fi indeplinite cu actuala conducere a romaniei. In rest, SA AUZIM numai de BINE ca de RAU sunt satui romanii. !
1.2. Bolojan a fost ales de sacrificiu, gaura e facuta (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.08.2025, 11:15)
In ce l priveste pe d Dan, e mai abil si mai inteligent decat Iohanis ca evita situatiile in care sa fie fortat sa semneze obligatii, promisiuni si sa incheie cu slava orice declaratie! Ca la momentul asta, liderii europeni incearca sa impinga Romania in misiuni riscante, ca la asta au ajuns dupa ce au rezistat propunerilor lui Trump, macar un armistitiu sa fi obtinut! Au pus miza proasta la ruleta ruseasca si le trebuie entitatea care sa execute tragerea de control daca e cartusul pe teava!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.08.2025, 10:03)
Vicepreşedintele SUA, JD Vance, a criticat România pentru anularea
alegerilor prezidenţiale. Nu ai valori comune cu SUA dacă anulezi
alegerile pentru că nu-ţi place rezultatul, a spus Vance,
în timpul unei conferinţe. „Şi asta s-a întâmplat în România.
Nu ai valori comune dacă ţi-e atât de frică de oamenii tăi încât le închizi gura”.
3. Gata cu amagirea asta cu vizele pt SUA!
(mesaj trimis de Opinie în data de 29.08.2025, 11:06)
D Diaconescu s a remarcat printr o atitudine pro razboi, pro inarmare si pentru cedarea bazelor militare romanesti catre forte straine cu pretextul ca ne apara. altii ! La fel ca d Naumescu, ca gen Balaceanu si altii care practic vizeaza posturi in care sa fie recrutati de agentiile americane sau devlobby , ca sa si joace rolul de cozi de topor! Dupa zece ani de a pretinde ca MAE lucreaza pt..... vize fantasmagorice, in timp ce de fapt MAE se ocupa sa recruteze in minister beizadele (pt ascensiunea politica interna) vine cu fake news ul asta pt cei care nu au urmarit ce face administratia Trump pe tema vizelor. Dragi cititori, zero sanse la vize cat dureaza aceasta administratie :au anulat tot ce era programat, ii vaneaza pe cei care au drept legal sa stea acolo si i expulzeaza fara menajamente, chiar fara bagaj! Vad ca nu se anunta in presa romaneasca cei 4500 deportati romani au fost trimisi deja, si acum ICE aresteaza altii care s au dus cu satrele acolo.