CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM: "Noi cheltuim banii de investiţii pe salarii"

Ramona Radu
Ziarul BURSA #Companii / 11 octombrie 2018

"Noi cheltuim banii de investiţii pe salarii"

INS: "PIB-ul a crescut cu 4,1%, în primul semestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2017"

Cristian Pârvan: "Din păcate, ne bazăm în continuare pe consum, deşi această pârghie nu mai este atât de puternică cum a fost în 2017"

Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creştere cu 4,1% (pe seria brută), res­pectiv 4,2% (pe seria ajustată sezonier), în cel de-al doilea trimestru al anului curent, comparativ cu trimestrul similar al anului trecut, arată datele oficiale publicate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În semestrul întâi al anului curent, PIB-ul ţării noastre a crescut, comparativ cu primul semestru din 2017, cu 4,1% (pe seria brută), respectiv 4,2% (pe seria ajustată sezonier), mai arată INS.

Conform statisticii, comparativ cu trimestrul întâi din 2018, în trimestrul al doilea al acestui an, PIB-ul a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,4%.

Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), ne-a declarat, ieri: "Din păcate, când vine vorba des­pre creşterea economică, ne bazăm în continuare pe consum, deşi este evident că această pârghie nu mai este atât de puternică cum a fost în 2017. Consumul nu a mai crescut decât cu 5-6%, potrivit statisticilor, faţă de 11-12% anul trecut. În ceea ce priveşte partea de investiţii, este clar că nu le facem şi nici nu atragem fonduri europene, cu care să realizăm aceste investiţii şi atunci creşterea economică de 5,1% prognozată (pe care este fundamentat şi bugetul de anul acesta), vedem acum că e, de fapt, 4,1%. Nu ştiu, aşadar, cum facem rectificări pozitive şi, mai ales, cum vrem ca la următoarea rectificare (din noiembrie) să mai mărim şi salariile. Sunt lucruri care nu se corelează".

Preşedintele PIAROM subliniază necesitatea unor măsuri excepţionale, pe care Guvernul României să le impună, astfel încât investiţiile şi lucrările publice realizate din fonduri europene şi cu bani de la bugetul de stat, să fie impulsionată.

Domnia sa a adăugat că realizarea investiţiilor este benefică pentru economie în ansamblul său, explicând: "Dacă banii pe care îi avem se duc tot în consum, şi aici mă refer şi la efectul majorării salariului minim de la 1 decembrie 2018, în loc de 1 ianuarie 2019 (ceea ce noi sperăm să nu se întâmple), este clar că noi cheltuim banii de investiţii pe salarii, ceea ce nu este nici în favoarea mediului de afaceri şi nici a economiei, în ansamblul său. În ceea ce priveşte exporturile, la noi întotdeauna, sau aproape întotdeauna, exportul net a contribuit la scăderea PIB, nu la creşterea lui, aşa cum se întâmplă în Polonia, Ungaria, Cehia. La noi, importurile sunt mai mari, deci creşterile de venituri se duc în produsele importate".

Potrivit INS, exportul net de bunuri şi servicii a avut o contribuţie negativă la formarea PIB de -3% şi la creşterea PIB de -1,3%.

Pârvan: "Majorarea salariului minim pe economie, de la 1 decembrie, o măsură populistă"

În contextul unei scăderi în planul investiţiilor şi al unei creşteri economice, bazate pe un consum care nu mai are acelaşi avânt ca în 2017, disponibilităţile bugetare suplimentare, necesare pentru majorarea salariului minim pe economie, de la 1 decembrie anul curent, par a fi inexistente, ne-a mai spus domnul Pârvan, adăugând: "Când la execuţia bugetară pe 8 luni, potrivit MFP, deficitul bugetar creşte permanent, este greu de înţeles unde ar fi acele resurse bugetare".

Cristian Pârvan a conchis: "Noi am salutat faptul că această creştere fusese, măcar, anunţată cu câteva luni înainte, dar acum ne trezim, intempestiv, că poate vom mări salariile mai devreme cu o lună decât am prevăzut iniţial. Este clar că e o măsură populistă, majorarea este de 100 de lei. De ce nu dublează salariile dacă tot sunt generoşi? În felul acesta, însă, afectează şi mediul de afaceri, pentru că toată lumea lucrează pe bugete făcute în 2017; antreprenorii nu au ştiut că Guverul o să mărească salariul minim peste noapte, de la 1 decembrie 2018, şi, oricum, este şi într-o perioadă care duce la tensiuni în companii, deoarece, în preajma sărbătorilor, toată lumea aşteaptă câte o primă sau alte remuneraţii de acest tip".

Deficitul balanţei comerciale s-ar putea adânci odată cu această majorare, acordată în preajma sărbătorilor, pentru că aceşti bani se vor duce în importuri, a mai subliniat domnia sa.

Această majorare, deşi este de doar 100 de lei, afectează mai ales bugetele şi bilanţurile firmelor din sectorul producţiei, industria prelucrătoare şi nu numai, unde salariile sunt modeste, iar marjele de profit mici, mai spune domnia sa. De fapt, această sumă este nesemnificativă şi nu ajută realmente pe nimeni, ci doar perturbă mediul de afaceri, a mai adăugat preşedintele PIAROM.

Domnia sa a mai precizat: "Sperăm ca această iniţiativă să fie abandonată. Nu s-au prezentat niciun fel de calcule şi, repet, macroeconomic vorbind, această măsură e anunţată pe o tendinţă constantă de creştere a deficitului bugetar şi pe o încetinire a creşterii economice. Nici bugetul de stat nu are resurse, pentru că de aceea avem deficit bugetar, nici mediul de afaceri nu are resurse, pentru că de aceea a încetinit creşterea economică. Bugetul este făcut pentru o creştere economică de 5,1%, dar toată lumea e de acord că nu o să fie decât de 4-4,1%. Este clar că mediul de afaceri are ceva probleme".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa faca naiba 2000 euro salariul minim si sa declare razboi Elvetiei :) Poate asa avem o sansa :) Ne predam repede :))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb