Azomureş a oprit din nou producţia din cauza lipsei unui contract de gaze pe termen lung

A.B.
Companii / 3 decembrie, 17:05

Azomureş a oprit din nou producţia din cauza lipsei unui contract de gaze pe termen lung

Producţia combinatului Azomureş a fost oprită din nou, compania nereuşind să identifice un contract de furnizare a gazelor pe termen lung care să permită funcţionarea continuă a instalaţiilor, a declarat directorul general Joshua Zacharias, potrivit Agerpres, de la care transmitem cele ce urmează. Potrivit acestuia, instalaţiile au funcţionat până în luna octombrie.

Zacharias afirmă că, deşi anul 2025 arată mai bine din punct de vedere financiar faţă de 2024, lipsa unei soluţii stabile pentru aprovizionarea cu gaze rămâne principala problemă a companiei. „Suntem la o treime din pierderile de anul trecut şi aproape de pragul de rentabilitate la nivel de EBITDA. O parte din rezultat se datorează faptului că am produs cu succes îngrăşăminte în cea mai mare parte a trimestrului trei”, a explicat acesta, precizând că repornirea instalaţiilor a fost „liniştită şi eficientă”, chiar în condiţiile unei perioade lungi de nefuncţionare anterioară.

Directorul general subliniază însă că lipsa gazului pe termen lung face imposibilă planificarea unei producţii durabile, motiv pentru care activitatea a fost suspendată din nou, în pofida cererii din agricultură. „Nu putem cumpăra gaz pentru cel puţin 12 luni, ceea ce afectează capacitatea de a produce îngrăşăminte accesibile fermierilor români”, a spus el.

În ceea ce priveşte discuţiile cu Romgaz, Zacharias a confirmat existenţa unor negocieri legate de viitorul combinatului şi de posibilitatea unei colaborări mai ample, inclusiv pentru proiecte de captare şi stocare a carbonului. „Azomureş este cel mai mare cumpărător de gaze din România, iar Romgaz este cel mai mare producător. Este firesc să căutăm o soluţie comună”, a precizat acesta.

Zacharias avertizează că menţinerea producţiei interne de îngrăşăminte este strategică pentru România, ţară care riscă să devină dependentă de importuri într-un domeniu critic pentru agricultură. Ameropa, acţionarul principal al Azomureş, a investit aproape 300 de milioane de euro în ultimul deceniu, menţinând combinatul la standardele de mediu cerute în UE.

Deşi producţia este oprită, compania păstrează întreg personalul - aproximativ 1.000 de angajaţi - şi menţine contractele cu partenerii, încă 1.000-1.500 de persoane lucrând periodic pe platformă. „Acest cost generează cea mai mare parte a pierderilor noastre, dar este singura modalitate de a menţine fabrica pregătită pentru momentul în care condiţiile economice vor permite reluarea producţiei”, a subliniat Zacharias.

Potrivit acestuia, 90% din producţia Azomureş mergea pe piaţa internă, restul fiind exportat în principal în Ungaria şi Ucraina.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ...

    frumos sustine coalitia psd-pnl-udmr-usr-minoritati economia Romaniei, vinde gazul austriecilor sa-si dezvolte ei sectorul chimic, iar noi ramanem cu deficit de 11 miliarde din produse chimice

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0908
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3146
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4784
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8301
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.2291

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb