CRIZA DIN UCRAINA: Parlamentul Rusiei: "Nu va exista un război între Rusia şi Ucraina"

A.C.
Internaţional / 7 martie 2014

Parlamentul din Rusia susţine decizia de ieri a autoriţăţilor din Peninsula Crimeea privind alipirea la Federaţia Rusă şi nu doreşte începerea unui război cu Ucraina, scrie Reuters, citând surse apropiate situaţiei.

"Este complet fără sens, nu reflectă în niciun fel intenţiile noastre, sentimentele de empatie faţă de poporul ucrainean. Suntem absolut siguri că nu va exista niciodată un război între cele două state înfrăţite", a declarat Valentina Matvienko, preşedintele senatului din Rusia.

Oficialul respinge zvonurile recente, potrivit cărora Rusia s-ar pregăti să invadeze Ucraina, şi sprijină decizia de joi a parlamentului din Crimeea, de a organiza un referendum pe 16 martie privind alipirea la Rusia.

"Ieri am aflat de decizia istorică a parlamentului din Crimeea de a ţine un referendum pe tema aderării, a intrării în Federaţia Rusă", a mai arătat Valentina Matvienko.

O delegaţie din Crimeea, din care făcea parte şi noul lider instalat de Moscova în regiune, Vladimir Konstantinov, a efectuat, astăzi, o vizită în Rusia, pentru a discuta cu parlamentul ţării despre referendum.

"Fără îndoială că Parlamentul din Crimeea, ca o autoritate legitimă, are acest drept, dreptul suveran al poporului de a-şi decide viitorul. (...) Dacă populaţia Crimeii ia decizia în cadrul referendumului privind aderarea la Rusia, noi, ca senat, cu siguranţă că vom sprijini această decizie", a mai spus Matvienko.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb