Dan Barna va avea ca prioritate un Acord Politic Multianual pentru Apărare

I.A.
Politică / 25 octombrie 2019

Dan Barna (Sursă foto: Twitter)

Dan Barna (Sursă foto: Twitter)

Candidatul Alianţei USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a precizat vineri, la Zalău, în contextul Zilei Armatei Române, că în cazul în care va ajunge preşedinte, una din priorităţile sale va fi realizarea unui acord politic multianual pentru apărare, informează Agerpres.

"Astăzi este o zi specială, este Ziua Armatei Române. Îmi exprim toată consideraţia pentru fiecare soldat, de la soldat la general, care activează în Armata Română. Prima prioritate a programului meu pentru Preşedinţia României, în ceea ce priveşte Armata, este un Acord Politic Multianual pentru Apărare şi transpunerea deciziilor strategice asumate în domeniul politicii de securitate. Un astfel de Acord îl văd ca o prioritate pentru predictibilitatea noastră în calitate de membri NATO. Faptul că România are o poziţie respectată în NATO se datorează Armatei Române", a declarat Dan Barna, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a adăugat faptul că industria de apărare trebuie revitalizată, în contextul poziţiei noastre în NATO, pentru ca ţara noastră să fie partenerul credibil al Alianţei din Europa de Est.

De asemenea, liderul USR a precizat faptul că în ceea ce priveşte cariera militară, este important să existe o predictibilitate a siguranţei atât pentru soldaţi cât şi pentru familiile acestora.

"De aceea văd un pachet legislativ integrat care să asigure siguranţa carierei militare", a conchis Dan Barna, candidatul Alianţei USR-PLUS la alegerile prezidenţiale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb