DAN COSTESCU, DESPRE REFORMAREA TAROM:  "Trebuie stabilită o strategie pentru ceea ce se face în continuare"

Andrei Stan
Companii / 13 ianuarie 2016

Procesul de reformă la TAROM trebuie accelerat, compania urmând să facă obiectul unei analize manageriale mai complexe, a declarat astăzi ministrul Transporturilor, Dan Costescu, potrivit unor surse din presă.

Ministrul a precizat că săptămâna viitoare se va întâlni cu managementul companiei şi cu membrii Consiliului de Administraţie.

"Acolo (la TAROM - n.r.) este o analiză managerială mai complexă. Acolo trebuie stabilită o strategie pentru ceea ce se face în continuare, pentru că ei au o mulţime de aspecte: au flotă foarte veche, au dimensionarea nepotrivită a personalului. Acolo o să am nişte întâlniri săptămâna viitoare chiar şi cu membrii CA", a afirmat ministrul.

Întrebat despre reînnoirea flotei TAROM, Dan Costescu a explicat că mai întâi este necesară stabilirea unei strategii comerciale, să se ştie ce rute va dori compania să opereze.

"Decizia despre flotă nu este aşa de simplă. Nu vreau să îmi propun doar să reînnoiesc flota, pentru că înainte de a trece la reînnoirea flotei trebuie să îmi stabilesc o strategie comercială, să ştiu unde vreau să zbor în următoarea perioadă. Nu pot pur şi simplu să vreau nişte avioane noi şi apoi să mă întreb ce fac cu ele, aşa cum ne-am pricopsit cu aceste Airbus 310 şi după aceea ne-am dat seama că nu sunt potrivite nici pentru rutele lungi pentru care le-am luat. Deci, ca să nu punem căruţa înaintea cailor, trebuie, practic, în afară de problemele lor de management, situaţie pe care se va lua o decizie cât mai rapid, partea de reformare şi de continuare a reformei în TAROM, de accelerare a ei - pentru că ar fi incorect să spunem că nu s-a făcut nimic; au fost unele progrese, poate că nu au fost cu ritmul potrivit, şi asta vom vedea, dar această reformă trebuie accelerată pentru că a fost o perioadă propice şi acum, de departe, am fi aşteptat o redresare mai vizibilă, având în vedere situaţia favorabilă care a fost cu preţul kerosenului şi cu toate celelalte aspecte de emulaţie pe piaţa aviaţiei", a precizat Costescu.

TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0881
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3364
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4655
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8273
Gram de aur (XAU)Gram de aur614.9369

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb