Datoria globală şi criza de încredere: fundalul invizibil al Davosului

Dincolo de distribuţia averii, arhitectura financiară globală adaugă un strat suplimentar de tensiune.

Conform datelor consolidate la începutul anului 2026 de Institute of International Finance (IIF), datoria globală a depăşit 340 trilioane de dolari, echivalentul a peste 300% din PIB-ul mondial. Creşterea este concentrată în economiile dezvoltate, dar impactul se transmite global prin costuri de finanţare şi volatilitate.

Citeşte Davos 2026 confirmă ruptura: dialogul elitelor, economia fragmentării

În paralel, Trust Barometer 2026, realizat de Edelman pe un eşantion de 34.000 de respondenţi din 28 de ţări, indică:

- aproape 70% dintre respondenţi cred că liderii instituţionali induc deliberat publicul în eroare;

- temerile privind comerţul şi recesiunea au atins maxime istorice;

- optimismul economic scade accentuat în economiile dezvoltate.

Această combinaţie - datorie structural nesustenabilă + concentrare a averii + pierdere a încrederii - explică de ce Davosul discută tot mai mult despre „dialog” şi tot mai puţin despre soluţii sistemice.

Citeşte Inegalitate, datorie, criză politică: mecanismul care blochează lumea

Opinia Cititorului ( 3 )

1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.01.2026, 18:46)
1. Ce înseamnă, de fapt, „credite din nimic”
Formula este provocatoare, dar nu este o metaforă. În sistemul monetar modern, majoritatea banilor nu sunt creaţi de state, ci de bănci comerciale, sub forma creditului.
Când o bancă acordă un credit:
•nu împrumută bani existenţi în seif,
•nu redistribuie economii prealabile,
•ci creează simultan:
oun activ (creanţa asupra debitorului),
oşi un pasiv (depozitul din contul clientului).
Banii apar printr-o simplă înscriere contabilă.
De aici expresia „din nimic”: nu există o economisire anterioară care să fie sacrificată; există doar încrederea că datoria va fi onorată în viitor.
2. Mecanismul tehnic: de la excepţie la regulă
a) De la rezerve la promisiuni
În teorie, băncile sunt constrânse de:
•rezerve minime,
•cerinţe de capital,
•supraveghere prudenţială.
În practică, ele sunt constrânse doar de cererea solvabilă şi de profitabilitate.
Banca centrală:
•nu controlează direct cantitatea de credit,
•ci furnizează rezervele după ce creditul a fost creat,
•pentru a nu bloca sistemul.
Astfel, relaţia cauzală este inversată:
creditul creează depozitul, nu depozitul creditul.
Această realitate este recunoscută explicit chiar de Banca Angliei (2014).
b) De la credit productiv la credit speculativ
Iniţial, creditul era justificat prin:
•investiţii productive,
•extinderea capacităţii economice.
Treptat, însă:
•o parte tot mai mare a creditului finanţează active existente (imobiliare, acţiuni),
•nu crearea de valoare nouă,
•ci creşterea preţurilor.
Aici apare efectul de bulă.
3. De ce sistemul acceptă „crearea din nimic”
a) Pentru că funcţionează… până nu mai funcţionează
Crearea de credit:
•accelerează creşterea economică,
•permite statelor să amâne decizii politice dureroase,
•oferă lichiditate şi stabilitate aparentă.
În lipsa acestui mecanism:
•economiile moderne ar intra rapid în deflaţie,
•şomajul ar exploda,
•datoria existentă ar deveni imposibil de rambursat.
Cu alte cuvinte:
sistemul este prizonierul propriei invenţii.
b) Pentru că socializează pierderile
Când creditul creat din nimic eşuează:
•pierderile sunt transferate către:
ostat,
obanca centrală,
opopulaţie (inflaţie, austeritate).
Când creditul reuşeşte:
•câştigurile rămân private.
Acesta este nucleul moral al problemei.
4. Limita periculoasă: când „nimicul” devine toxic
a) Datoria mai rapidă decât economia
Atunci când:
•datoria creşte mai repede decât PIB-ul,
•veniturile viitoare nu pot susţine promisiunile,
•refinanţar ea devine singura soluţie,
creditul nu mai este combustibil economic, ci sedativ.
b) Războiul şi criza ca supape
Istoric, când sistemul ajunge aici, apar:
•crize majore,
•inflaţie accelerată,
•defaulturi,•sau războaie.
Nu pentru că războiul „creează valoare”,
ci pentru că:
•permite anularea tacită a datoriilor,
•justifică inflaţia,
•impune sacrificii populaţiei.
Aici se leagă direct tema ta anterioară.
5. Concluzie: nu „din nimic”, ci din viitor
Poate cea mai corectă formulare ar fi:
Creditele nu sunt create din nimic, ci din viitorul promis.
Problema apare atunci când:
•viitorul este deja ipotecat de prea multe ori,
•iar „inginerii” continuă să emită promisiuni ca şi cum resursele ar fi infinite.
Atunci, „nimicul” nu mai este un artificiu contabil,
ci golul real în care poate cădea întregul sistem.
1. 1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
  (mesaj trimis de anonim în data de 19.01.2026, 20:56)
  ... nu exista sclav mai mare ca acela care in mod fals se crede liber - ghoete ... expresia: „din nimic”: nu există o economisire anterioară care să fie sacrificată; există doar încrederea că datoria va fi onorată în viitor" ;) ...
  1.2. - (răspuns la opinia nr. 1)
  (mesaj trimis de 2big2fail în data de 19.01.2026, 21:35)
  BRAVO TATI!!! NUMBER ONE,,, MESAJUL TAU AR TREBUI POSTAT PESTE TOT ... ADICA... CHIAR PESTE TOT