Deputatul european Gheorghe Piperea (ECR/AUR) propune un cod genetic european al procedurilor de insolvenţă

Într-un demers legislativ de anvergură, europarlamentarul Gheorghe Piperea (ECR/AUR) a propus instituirea unui "Cod genetic comun al procedurilor de insolvenţă" la nivelul Uniunii Europene. Propunerea a fost prezentată în Parlamentul European, cu ocazia depunerii unui set amplu de amendamente la proiectul de directivă europeană în materie ce vizează armonizarea legislaţiilor naţionale, într-o abordare coerentă care să protejeze actorii economici vulnerabili şi să prioritizeze salvarea întreprinderii în faţa lichidării.

Gheorghe Piperea a afirmat: "Există, în mod evident, un ADN comun al procedurilor de insolvenţă, identificabil în cazul tuturor legislaţiilor celor 27 de state membre ale UE, în ciuda denumirilor diferite şi a detaliilor pe care le pot conţine legislaţiile interne ale statelor membre. Acest set de principii poate fi identificat şi în legislaţiile unor state non-membre UE, cum ar fi SUA, Canada, Australia, India, Brazilia, Japonia, Coreea de Sud şi chiar China şi Rusia. O identificare şi explicitare a acestor principii comune într-o Directivă care îşi propune armonizarea legislaţiilor interne ale statelor membre ale UE pentru a le face compatibile este nu numai utilă, ci chiar necesară în condiţiile pieţei unice europene şi ale libertăţii de circulaţie a capitalurilor, mărfurilor şi persoanelor (ne referim mai ales lucrătorii în întreprinderile europene aflate în dificultate financiară sau în insolvenţă). Armonizarea procedurilor de insolvenţă ale statelor membre ale UE trebuie să pornească de la identificarea şi explicitarea unui numitor comun, adică a acestor principii fundamentale ale procedurii, aplicabile direct sau implicit, în ciuda diversităţii sistemelor naţionale care decurge din specificului istoric, cultural sau cutumiar al fiecăruia dintre ele. Aceste principii nu pot fi omise şi nici puse în umbră de diverse motivaţii şi scheme de evitare a insolvenţei în favoarea unor proceduri administrative (cum este cazul rezoluţiei bancare) sau a unor proceduri de salvare cu preţul deficitelor bugetare sau al economiilor populaţiei (cum este cazul întreprinderilor «prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze» - too big to let fail). În caz contrar, insolvenţa s-ar transforma într-un mutant juridic şi ideologic periculos, care ar dinamita două dintre regulile de bază ale capitalismului, democraţiei şi securităţii circuitului juridic civil - responsabilitatea pentru asumarea unor riscuri de afaceri şi încrederea în economia de piaţă şi societatea de consum. Această abordare este prezentă, de altfel, şi în preocupările United Nation Comission on International Trade Law (UNCITRAL) pentru legile-model ale insolvenţei, puse în dezbatere începând din anul 2019, în prezenţa şi cu participarea activă a reprezentanţilor Uniunii Europene. Este, desigur, de o importanţă covârşitoare respectul cuvenit principiului subsidiarităţii, precum şi al principiilor efectivităţii şi proporţionalităţii, care rezultă din Tratatele Uniunii. Pentru efectivitate şi proporţionalitate este indicat ca nu numai anumite aspecte ale insolvenţei să fie armonizate (aşa cum intenţionează proiectul de Directivă), ci chiar toate chestiunile ce ţin de principiile comune ale procedurilor de insolvenţă".

• Salvgardarea întreprinderii - scopul principal al noilor reglementări în domeniul insolvenţei

Documentul propus de deputatul Piperea (ECR/AUR) sintetizează principii extrase atât din legislaţiile europene, cât şi din jurisdicţii externe relevante, principii printre care se numără caracterul judiciar al procedurilor, transparenţa, protecţia creditorilor vulnerabili, responsabilizarea managerilor şi prioritatea salvgardării întreprinderii.

"Legislaţia trebuie să includă în mod expres salvgardarea întreprinderii ca scop fundamental", a subliniat domnul Gheorghe Piperea, care a adăugat: "O firmă în dificultate financiară nu este doar un dosar juridic - ea înseamnă locuri de muncă, taxe, dezvoltare locală şi stabilitate economică".

Printre cele 12 principii prezentate se regăsesc: supunerea procedurilor de insolvenţă controlului judiciar specializat; transparenţă totală, cu excepţia datelor confidenţiale protejate; caracterul colectiv şi concursual al procedurii, cu interzicerea conflictelor de interese; protecţia contractelor aflate în derulare şi îngheţarea valorii creanţelor la data deschiderii procedurii; răspunderea extinsă a managerilor şi a părţilor terţe implicate în generarea stării de insolvenţă; posibilitatea descărcării de datorii în caz de faliment scuzabil şi sancţiuni severe în caz de faliment fraudulos; accentul pus pe salvarea întreprinderii în locul lichidării rapide; protejarea angajaţilor, IMM-urilor, consumatorilor şi comunităţilor locale; controlul strict asupra conflictelor de interese în rândul practicienilor în insolvenţă.

În ceea ce priveşte caracterul judiciar al procedurii de insolvenţă, domnul Piperea propune ca deschiderea şi închiderea procedurii insolvenţei să fie în competenţa tribunalului, iar debitorul şi părţile interesate trebuie să poată fi audiate de un judecător în timp util. După deschiderea procedurii insolvenţei şi până la închiderea sa, întreaga derularea procedurii trebuie să fie în competenţa unui magistrat specializat, aşa cum este judecătorul sindic din dreptul românesc sau judecătorul - comisar din dreptul francez.

"Importanţa acestui principiu este dată de faptul că doar procedurile judiciare prezintă garanţii de: (i) transparenţă, (ii) independenţă şi imparţialitate a organelor care aplică procedura insolvenţei, (iii) control judiciar, drept la apărare şi proces echitabil şi (iv) executorialitate şi efectivitate a dispoziţiilor legale şi judiciare relative la întreruperea urmăririlor silite individuale ale creditorilor (authomatic stay), la îngheţarea datoriilor la nivelul celor din data deschiderii procedurii şi la continuarea contractelor debitorului aflate în curs de derulare la data deschiderii procedurii. Chiar şi procedurile de prevenţie a insolvenţei sau mecanismele de evitare a procedurilor de insolvenţă ar trebui să fie supuse unui control judiciar de legalitate, tocmai având în vedere aceste garanţii pe care numai tribunalul le poate furniza", precizează deputatul european.

Legat de transparenţa procedurii, domnul Piperea susţine că toate informaţiile relevante pentru creditori, cu excepţia celor confidenţiale sau protejate prin drepturi de proprietate intelectuală, trebuie dezvăluite complet şi prompt, pentru a se putea exercita un control necesar şi util al afacerilor debitorului de dinainte şi din timpul procedurii insolvenţei. Odată pus sub protecţia tribunalului, debitorul se află sub efectul de panopticum judiciar, nefiindu-i permis să ascundă informaţii sau să dezinformeze creditorii.

• Interdicţii privind numirea, la deschiderea procedurii, practicienilor în insolvenţă

În Codul propus de deputatul Gheorghe Piperea se mai arată că procedura de insolvenţă este una de sacrificiu şi, de aceea, toţi participanţii - debitorul, creditorii, salariaţii - sunt supuşi unor restricţii sau pierderi, în scopul salvării întreprinderii, menţinerii locurilor de muncă şi purificării mediului economic. Creditorii pot pierde o parte sau chiar întreaga creanţă, iar debitorul îşi poate pierde controlul asupra afacerii.

"Creditorii cu creanţe anterioare sunt puşi în ordine de preferinţă, urmând a-şi realiza creanţele în alte condiţii decât cele originare sau, după caz, a-şi vedea creanţele şterse, ca urmare a unor planuri de restructurare sau a unor falimente scuzabile. Creanţele născute din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii scapă rigorilor şi sacrificiilor procedurii insolvenţei, dar numai în măsura în care sunt achitate integral şi la termen în perioada de dinainte de trecerea la faliment. În caz contrar, titularii acestor creanţe vor fi vizaţi de aceleaşi rigori şi sacrificii", afirmă domnul Gheorghe Piperea.

Legat de caracterul colectiv şi concursual al procedurii, deputatul ECR/AUR susţine că arbitrajul privind contestaţiile şi reclamaţiile, inclusiv cele reciproce, trebuie exercitat de judecătorul specializat, care are controlul judiciar al procedurii, judecător care se poate sprijini în acest scop pe medierea practicianului în insolvenţă numit în cauză. "Creditorii au şi interese comune contra debitorului, motiv pentru care acţionează coordonat şi organizat, în adunării ale creditorilor şi comitete ale creditorilor. Sunt de o importanţă crucială independenţa membrilor comitetului creditorilor şi interdicţia conflictului de interese în care aceştia s-ar putea afla. Afiliaţii, acţionarii sau (ex)managerii debitorului nu ar trebuie să poată face parte din comitetul creditorilor", arată Gheorghe Piperea.

Domnul Piperea precizează că deschiderea procedurii de insolvenţă

echivalează cu protejarea debitorului prin: suspendarea urmăririlor silite individuale, îngheţarea valorii creanţelor la data deschiderii şi continuarea contractelor esenţiale pentru activitate.

De asemenea, gestiunea afacerilor şi a comportamentului debitorului aflat în insolvenţă va fi sub controlul de oportunitate al creditorilor şi sub supravegherea practicianului în insolvenţă, fiind important ca acest practician să fie independent şi să nu se afle în conflict de interese. Potrivit propunerii domnului Piperea ar urma să fie interzise numirile concomitente ca practician în insolvenţă în proceduri deschise contra unor întreprinderi care sunt reciproc debitori şi creditori. Interdicţia se va extinde şi la situaţiile în care practicianul în insolvenţă are mai multe filiale (subsidiaries) sau sucursale (branches) or agenţii şi practicianul se foloseşte de această tehnică pentru ocoli, prin fraudă la lege, interdicţia conflictelor de interese.

Mai mult, cu excepţia cazurilor de fraudă şi a acţiunilor continue care ruinează afacerea sau activelor debitorului, controlul afacerilor debitorului de după deschiderea procedurii insolvenţei va rămâne la reprezentanţii săi legali de dinainte de deschiderea procedurii, conform regulii debtor in posesion, în înţelesul pe care legea - model UNCITRAL i-l dă regulii. Afacerea debitorului va fi, totuşi, controlată sub raportul oportunităţii de comitetul creditorilor şi supravegheată de practicianul în insolvenţă, în special sub aspectul dreptului de semnătură în bancă. După deschiderea procedurii insolvenţei, afacerea debitorului se va derula în condiţii similare cu cele existente la momentul când era o afacere in bonis, după regula business as usual. Evident, se vor aplica toate condiţiile specifice procedurii de insolvenţă, cele privind transparenţa şi controlul judiciar şi de oportunitate fiind esenţiale.

În ceea ce priveşte acţiunea în anulare ce vizează recuperarea bunurilor sau valorilor înstrăinate în mod fraudulos în perioada suspectă (2-4 ani înaintea insolvenţei), inclusiv donaţii, acte simulate sau tranzacţii neobişnuite care au prejudiciat creditorii, domnul Piperea susţine că actele juridice voluntare ale debitorului ar trebui să cuprindă şi actele juridice pseudo - forţate, cu aparenţă de executare silită, dar în fapt fictive sau simulate.

• Băncile şi statul, traşi la răspundere pentru abuz în procedura insolvenţei

În propunerile sale pentru Codul european al insolvenţei, deputatul Gheorghe Piperea afirmă că managerii - inclusiv cei "din umbră" - sau persoanele care au influenţat deciziile debitorului trebuie traşi la răspundere pentru insolvenţa provocată. Responsabilitatea aceasta ar urma să fie extinsă, potrivit deputalulu european, asupra instituţiilor implicate, precum băncile sau statul, în cazul unor comportamente abuzive sau ilegale.

Totodată, deoarece scopul principal al procedurii insolvenţei este acoperirea pasivului, Gheorghe Piperea propune ca procedura de pre-vânzare a întreprinderii debitorului, negociată anterior de debitor cu principalii creditori, prin intermediul practicianului în insolvenţă şi confirmată de judecător după deschiderea procedurii insolvenţei (pre-pack) trebuie subordonată aceluiaşi scop.

În cazul apariţiei falimentului scuzabil, calificat ca atare de către tribunal, domnul Piperea susţine că trebuie să i se ofere debitorului o "a doua şansă", adică descărcarea de datorii şi posibilitatea unui nou început economic.

În caz de faliment fraudulos, Gheorghe Piperea propune ca tribunalul să dispună decăderi din dreptul de a mai face afaceri şi de a mai fonda întreprinderi, pe termene suficient de lungi pentru a avea efect disuasiv, dar nu atât de lungi încât să ducă la excluderea socială definitivă a persoanei sancţionate.

Prin acest demers legislativ iniţiat de europarlamentarul Gheorghe Piperea, ţara noastră devine un lider european în conturarea unui cadru juridic european echitabil şi predictibil în domeniul insolvenţei, demonstrând iniţiativă într-un domeniu crucial pentru stabilitatea economică a UE.