Descoperire surprinzătoare care schimbă imaginea vânătorilor-culegători

Noi dovezi genetice arată că epidemii devastatoare de ciumă au lovit comunităţi de vânători-culegători din Siberia cu două secole înaintea celor mai vechi cazuri cunoscute până acum. Descoperirea contrazice ideea unei „epoci de aur” fără boli şi oferă indicii importante despre originea epidemiilor. Ciuma decima comunităţi de vânători-culegători din Siberia în urmă cu aproximativ 5.500 de ani, potrivit unui studiu publicat în revista Nature, care schimbă perspectiva asupra originii uneia dintre cele mai devastatoare boli din istoria omenirii. Descoperirea a fost făcută în jurul Lacului Baikal, unde arheologii cercetează de zeci de ani cimitire preistorice. Unul dintre acestea le-a atras atenţia printr-un profil neobişnuit al mortalităţii, caracterizat de un număr foarte mare de copii şi adolescenţi morţi într-un interval scurt. „Nu existau urme de violenţă sau traumatisme la nivelul scheletelor, iar cauzele acestei catastrofe rămâneau necunoscute”, a explicat Ruairidh Macleod, cercetător în paleogenomică la Universitatea Oxford şi unul dintre autorii studiului.

• ADN-ul din dinţi a dezvăluit prezenţa bacteriei ciumei

Oamenii de ştiinţă au analizat ADN-ul conservat în dinţii a 46 de indivizi înhumaţi în patru situri funerare din regiune şi au descoperit că 18 dintre ei erau infectaţi cu Yersinia pestis, bacteria responsabilă de ciumă. Rata de infectare, de aproape 40%, este remarcabilă şi depăşeşte chiar proporţiile observate în unele gropi comune din timpul epidemiilor medievale. Potrivit cercetătorilor, este posibil ca aproape toate persoanele îngropate în acele cimitire să fi murit în urma a două episoade epidemice distincte, cel mai vechi fiind datat cu aproximativ 5.500 de ani în urmă. „A fost o surpriză totală”, a mărturisit Macleod.

• Ciuma este mai veche decât se credea

Până acum, cele mai vechi urme ale bolii fuseseră identificate în comunităţi agricole din Europa de Nord, vechi de aproximativ 5.300 de ani. Noua descoperire mută originea cunoscută a epidemiilor de ciumă cu două secole mai devreme şi demonstrează că boala nu era limitată la societăţile sedentare.„Teoria clasică spunea că astfel de epidemii nu ar fi trebuit să apară la vânătorii-culegători, care trăiau în grupuri mici şi se deplasau constant”, a explicat paleogeneticianul danez Eske Willerslev, profesor la Universitatea din Copenhaga şi Universitatea Cambridge.

• Mitul unei „epoci de aur” fără boli este pus sub semnul întrebării

Potrivit lui Willerslev, ideea că oamenii preistorici ar fi trăit într-o lume lipsită de boli a fost popularizată inclusiv de autori precum Yuval Noah Harari şi Jared Diamond. „În realitate, viaţa vânătorilor-culegători nu era atât de idilică. Dacă ciuma apărea în mod repetat, atunci este probabil că asemenea epidemii erau relativ frecvente”, a spus cercetătorul.

• Marmotele ar fi fost primele gazde ale bolii

Spre deosebire de epidemiile medievale asociate şobolanilor, în Siberia preistorică principalul rezervor natural al bacteriei ar fi fost marmota siberiană (Marmota sibirica).

Aceste rozătoare au o relaţie evolutivă foarte veche cu bacteria Yersinia pestis, iar cercetătorii cred că ele reprezintă gazda originală în care boala s-a dezvoltat pentru prima dată. Şi în prezent sunt raportate cazuri de ciumă în Siberia şi Mongolia, unde marmotele sunt vânate pentru carne şi blană.

• O lecţie importantă pentru epidemiile viitorului

Potrivit virologului Astrid Iversen, de la Universităţile Oxford şi Copenhaga, infecţia s-a transmis iniţial de la animale la oameni, după care s-a răspândit între oameni pe cale respiratorie. Cercetătoarea subliniază că fenomenul este relevant şi astăzi, deoarece aproximativ 75% dintre noile boli infecţioase identificate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii sunt zoonoze, adică boli transmise de la animale. „Înţelegerea modului în care agenţii patogeni au trecut de la animale la oameni în trecut este esenţială pentru evaluarea riscurilor viitoare”, a concluzionat Ruairidh Macleod. Descoperirea sugerează că epidemiile nu au fost o consecinţă exclusivă a oraşelor aglomerate sau a civilizaţiilor agricole, ci au însoţit omenirea cu mii de ani înainte, chiar şi în comunităţile mici şi mobile ale vânătorilor-culegători.