Primarul Dominic Fritz a anunţat că Primăria Municipiului Timişoara lansează în transparenţă publică un proiect de reorganizare a aparatului de specialitate al primarului, care prevede desfiinţarea a 43 de posturi, reprezentând aproximativ 10% din personalul instituţiei. Dintre acestea, 32 sunt în prezent ocupate.
„Vom desfiinţa în total 43 de posturi, cam 10% din personalul pe care îl avem. Marea majoritate a acestor posturi sunt ocupate momentan, deci nu este doar o reducere simbolică. Cu această măsură, împreună cu celelalte măsuri deja dispuse de Guvern, vom face o economie de peste şapte milioane de lei pe an. Şi nu va fi ultima reorganizare. Aceasta este doar pentru primărie. Într-o a doua etapă, va trebui să ne uităm şi la instituţiile subordonate, cum putem să eficientizăm munca noastră”, a declarat Dominic Fritz.
Primarul a explicat că reorganizarea face parte dintr-un pachet mai amplu de reforme administrative. Aceasta va fi însoţită de o digitalizare mai accentuată şi redistribuirea sarcinilor către personalul rămas.
„Cam de peste tot va trebui să tăiem personal, iar asta înseamnă că cei care rămân au mai multe responsabilităţi. (...) Desfiinţarea posturilor înseamnă că, în primul pas, sunt obligat să pun la dispoziţie, dacă există, alte posturi similare vacante. Dar acest caz nu se va prea întâmpla, tocmai pentru că desfiinţăm şi posturi vacante şi transformăm multe posturi în posturi de debutant sau de asistent, ceea ce înseamnă şi o economie suplimentară, pentru că salariile sunt mai mici”, a precizat edilul.
El a mai subliniat că, în lipsa unor salarii compensatorii pentru funcţionarii publici, aceştia vor trebui să se transfere sau să părăsească administraţia, dar va fi tot mai dificil pe fondul reducerilor la nivel naţional.
Fritz a insistat că aceste reforme au ca scop eficientizarea administraţiei locale, fără a afecta calitatea serviciilor oferite cetăţenilor. Proiectul va fi supus votului Consiliului Local în şedinţa din luna septembrie.
Opinia Cititorului