Corupţie fără niciun paravan
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 11 aprilie 2016
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 11 aprilie 2016
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Editorial / 11 aprilie 2016
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 aprilie 2016
Supus unui referendum, Tratatul de asociere UE-Ucraina a căzut la lecţia de olandeză. Este adevărat, abia s-a trecut de pragul critic de 30% pentru participarea la vot. Este adevărat, din cei care au votat aproape 40% au fost "Pentru". De unde rezultă că cei circa 60% votanţi împotriva Tratatului reprezintă opinia a mai puţin de 1 din 5 olandezi cu drept de vot!!!
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 6 aprilie 2016
Sute de oficiali, din peste cincizeci de ţări, ocupanţi ai unor înalte funcţii publice, politicieni de linia întîi, şefi de stat, asociaţi ai acestora, miniştri, ca să nu mai vorbim despre "puşculiţele" lor! Un numitor comun: corupţia.
Deşi au rupt şirul monoton al emisiunilor despre marea criză economică, războaie asimetrice şi hibride, valuri migratorii şi competiţia electorală pentru Casa Albă, ştirile care au ridicat vălul de pe mecanismele globale ale corupţiei nu au impresionat pe nimeni prin noutate.
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 5 aprilie 2016
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Editorial / 4 aprilie 2016
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 4 aprilie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 1 aprilie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 30 martie 2016
CĂLIN RECHEA Ziarul BURSA #Editorial / 29 martie 2016
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 29 martie 2016
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 28 martie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 25 martie 2016
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Editorial / 24 martie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 23 martie 2016
Asaltul asupra Europei a intrat într-o nouă fază. Punţile care leagă continentul de trecutul normalităţii sale istorice sunt aruncate în aer, una cîte una. Cu bombe, la propriu!
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Editorial / 22 martie 2016
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 22 martie 2016
Am să fac un lucru care va părea straniu. Am să analizez, cu cifre reci, o situaţie foarte omenească. Una despre care s-ar spune că nu suportă o asemenea abordare. După care am să schimb registrul.
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 21 martie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 18 martie 2016
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Editorial / 16 martie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 16 martie 2016
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 15 martie 2016
Toţi dorim o explicaţie. Cum s-a ajuns aici? Este complicat. Iată o parte din răspuns.
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Editorial / 11 martie 2016
Banca Centrală Europeană a redus toate dobânzile pe care le "controlează" la ultima şedinţă de politică monetară, cu speranţa că va fi stimulată creşterea economică şi inflaţia.
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 11 martie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 9 martie 2016
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Editorial / 8 martie 2016
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 8 martie 2016
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 7 martie 2016
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Editorial / 4 martie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 4 martie 2016
GHEORGHE PIPEREAZiarul BURSA #Editorial / 3 martie 2016
CORNEL CODITAZiarul BURSA #Editorial / 2 martie 2016
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 1 martie 2016
CRISTIAN PÂRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 29 februarie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 26 februarie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 24 februarie 2016
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 23 februarie 2016
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 22 februarie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 19 februarie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 17 februarie 2016
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 16 februarie 2016
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 15 februarie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 12 februarie 2016
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 10 februarie 2016
Andrei Iacomi
Cornel Codiţă
Călin Rechea
O.D.
A.V.
Sabin S. Brandiburu
![]() | 5.0747 |
![]() | 4.3796 |
![]() | 5.4197 |
![]() | 5.8243 |
![]() | 473.1906 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /S. N. - 11 aprilie 2016
Piaţa de Capital /ANDREI STAN - 11 aprilie 2016
Internaţional /ALINA VASIESCU - 8 aprilie 2016
Piaţa de Capital /S. N. - 7 aprilie 2016