Elis Pavaje, liderul pieţei de prefabricate din beton din România, a livrat materialele de pavare pentru complexul NIBIRU din Costineşti, noua destinaţie de divertisment de pe litoralul românesc. Compania a furnizat 74.564 mp de pavaj şi 10.736 metri liniari de borduri, în cadrul unui contract cu o valoare de aproximativ 3 milioane de lei, la care s-a adăugat şi montajul, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Livrările au susţinut amenajarea unei suprafeţe de aproximativ 210.000 de metri pătraţi şi au presupus coordonarea unei operaţiuni logistice de amploare, cu aproximativ 450 de transporturi. În prima etapă, produsele Elis Pavaje au fost destinate zonei festivalului Beach, Please!, iar în cea de-a doua etapă au fost extinse pentru amenajarea întregului complex NIBIRU, care include spaţii de agrement, retail, restaurante şi zone dedicate activităţilor sportive.
Proiectul a avut o componentă tehnică aparte. Pe baza conceptului de amenajare realizat de beneficiar, au fost utilizate produse standard din portofoliul Elis Pavaje, combinate într-o dispunere care oferă un aspect arhitectural modern şi unitar întregului ansamblu.
„Dincolo de amploarea logistică a proiectului, cea mai mare satisfacţie pentru noi este că produsele Elis Pavaje contribuie la crearea unui spaţiu sigur şi durabil pentru sute de mii de vizitatori. Într-o zonă aflată în proximitatea mării, pe un teren nisipos, alegerea soluţiilor potrivite este esenţială atât pentru rezistenţa infrastructurii, cât şi pentru confortul utilizatorilor. Produsele noastre sunt proiectate să suporte solicitările generate de echipamentele de scenă şi de traficul intens, oferind în acelaşi timp un nivel ridicat de siguranţă şi confort”, a declarat Emil Elisiu Goţa, Director General Elis Pavaje.
NIBIRU este un concept integrat de divertisment, cultură şi retail, dezvoltat în Costineşti, care găzduieşte pe parcursul verii peste 150 de evenimente şi este estimat să genereze un impact economic de aproximativ 400 de milioane de euro în judeţul Constanţa.
„Pentru un proiect de dimensiunea NIBIRU, respectarea termenelor de execuţie şi disponibilitatea materialelor au fost esenţiale. Am ales Elis Pavaje datorită capacităţii sale de a livra rapid volume foarte mari şi de a răspunde prompt solicitărilor din şantier. Respectarea calendarului de livrare a contribuit la deschiderea complexului conform planificării şi la standardele pe care ni le-am propus”, a declarat Andrei Şelaru (Selly), fondator Beach, Please! şi reprezentant NIBIRU.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2026, 13:27)
duduie economia.