Emiratele Arabe Unite ajung la un acord cu Israelul pentru livrarea de ajutor umanitar în Fâşia Gaza

A.B.
Internaţional / 21 mai

Emiratele Arabe Unite ajung la un acord cu Israelul pentru livrarea de ajutor umanitar în Fâşia Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) au semnat un acord cu Israelul pentru a permite livrarea de ajutor umanitar urgent în Fâşia Gaza, a anunţat miercuri agenţia oficială de presă WAM, citată de AFP, de la care relatăm cele ce urmează. Ajutorul urmează să acopere, într-o primă etapă, nevoile a aproximativ 15.000 de persoane.

Potrivit sursei citate, acordul a fost convenit în urma unei convorbiri telefonice între ministrul de Externe al EAU, Abdallah bin Zayed Al-Nahyan, şi omologul său israelian, Gideon Saar. Acesta prevede autorizarea trimiterii de ajutoare umanitare din partea Emiratelor către populaţia afectată din enclava palestiniană.

Anunţul vine pe fondul unor critici crescânde la adresa guvernului israelian, acuzat de organizaţii internaţionale că restricţionează sever accesul ajutorului umanitar în Gaza. Organizaţia Medecins Sans Frontières (MSF) a denunţat miercuri faptul că Israelul permite intrarea unui ajutor "ridicol de insuficient" în raport cu nevoile din teren.

"Acest plan este o formă de instrumentalizare a ajutorului, care devine un instrument al obiectivelor militare israeliene", a declarat Pascale Coissard, coordonatoare MSF în oraşul Khan Yunis.

În acelaşi timp, premierul israelian Benjamin Netanyahu a recunoscut că presiunile diplomatice internaţionale au determinat guvernul să evite izbucnirea unei foamete în masă. El a anunţat reluarea parţială a ajutorului umanitar, subliniind totodată că "imagini ale unei foamete în masă" ar putea submina legitimitatea campaniei militare a Israelului în Gaza.

Duminică, autorităţile israeliene au transmis că vor permite intrarea unui număr limitat de camioane cu ajutoare, în paralel cu lansarea unor noi operaţiuni militare în enclavă. Potrivit guvernului Netanyahu, marţi au intrat în Gaza 93 de camioane sub egida ONU, însă Organizaţia Naţiunilor Unite a confirmat doar intrarea "a câtorva zeci", conform sursei citate.

Fâşia Gaza se confruntă cu o penurie gravă de hrană şi medicamente, la peste două luni de la impunerea unei blocade stricte de către Israel, pe 2 martie. Potrivit unui raport publicat la 12 mai de Cadrul Integrat de Clasificare a Securităţii Alimentare (IPC), regiunea se află într-o stare critică, existând un risc iminent de foamete.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0320
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3665
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3715
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9148
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.7983

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb