CA URMARE A ELIMINĂRII CONTRIBUŢIEI DE 2% DIN CIFRA DE AFACERI,ANRE reduce tarifele de transport şi distribuţie a electricităţii
Ziarul BURSA #Companii / 10 ianuarie 2020
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) urmează să reducă, cu ponderi cuprinse între 1,7% şi 1,9%, tarifele de transport şi distribuţie a energiei electrice, începând cu data de 15 ianuarie 2020, după ce Executivul a eliminat prin ordonanţă de urgenţă suprataxa de 2% din cifra de afaceri anuală, pe care companiile din sectorul energiei electrice şi gazelor naturale o datorau ANRE, conform prevederilor OUG 114/2018.


































































