Grupul italian Epta, lider global în soluţii de refrigerare comercială, a anunţat achiziţia companiei austriece Hauser, specializată în echipamente frigorifice pentru retail şi sisteme industriale, conform unui comunicat emis redacţiei. Prin această tranzacţie, Epta va deţine 86% din noua entitate, consolidându-şi poziţia în Europa Centrală şi de Sud-Est, o regiune în care DAAS Epta România capătă un rol strategic.
Hauser aduce în portofoliul Epta o expertiză tehnologică recunoscută şi o prezenţă solidă pe pieţele din Germania, Austria, Elveţia, Polonia şi Cehia. Complementaritatea celor două companii pe segmentele comercial şi industrial permite grupului să ofere unele dintre cele mai avansate soluţii de refrigerare sustenabilă, inclusiv vitrine cu propan (R290), sisteme cu CO₂ (R744) şi instalaţii cu amoniac (R717).
„Unirea familiilor Epta şi Hauser marchează începutul unui nou capitol în excelenţa industrială europeană, construit pe valori comune, o viziune unitară şi un angajament profund faţă de inovaţie şi sustenabilitate”, a declarat Marco Nocivelli, CEO al Grupului Epta.
Odată cu integrarea Hauser, Grupul Epta va ajunge la venituri consolidate de circa 2 miliarde de euro şi aproximativ 10.000 de angajaţi la nivel global, devenind unul dintre cei mai compleţi furnizori de soluţii frigorifice sustenabile şi digitale.
Pentru Europa de Sud-Est, şi în special pentru România, această extindere înseamnă o creştere a capacităţii industriale şi a know-how-ului tehnologic. Fabrica Hauser din Cehia va completa infrastructura regională, în timp ce DAAS Epta România va juca un rol-cheie în diseminarea noilor soluţii şi tehnologii. Cu o creştere de 7% în prima jumătate a anului, DAAS este deja implicată activ în formare, digitalizare şi extindere regională.
„Într-un an marcat de volatilitate şi incertitudine, această achiziţie oferă stabilitate şi noi oportunităţi pentru dezvoltarea pe termen lung, inclusiv în România”, a declarat Daniel Mocanu, CEO DAAS Epta România.
Un punct important al strategiei DAAS este inaugurarea în septembrie a Training Center-ului din Ploieşti - primul centru de formare pentru tehnicieni frigotehnişti din România, realizat după modelul academiilor Epta din Germania şi Italia. Centrul va fi dotat cu tehnologii de realitate virtuală şi inteligenţă artificială.
Totodată, serviciile de telemonitorizare (TLM), deja active în peste 1.870 de magazine, sunt în extindere, cu obiectivul de a acoperi 3.000 de locaţii până la finalul anului 2026. Platforma GAM (Global Alarm Management) permite monitorizare 24/7, mentenanţă predictivă şi optimizarea consumului energetic. Digitalizarea serviciilor post-vânzare a depăşit 80%, oferind clienţilor acces online la documentaţii, piese de schimb şi istoricul echipamentelor.
Opinia Cititorului