Euro pierde teren raportat la franc

V. R.
Internaţional / 23 octombrie 2011

Euro a înregistrat, săptămâna aceasta, cea mai mare depreciere din ultimele două luni faţă de francul elveţian, în condiţiile în care liderii europeni se pregăteau pentru două summituri destinate crizei datoriilor suverane.

Moneda unică europeană a scăzut cu 1% în perioada 17 - 21 octombrie, la 1,2263 franci. Acesta a fost cel mai important declin săptămânal consemnat în raport cu francul după 2 septembrie. În săptămâna încheiată la data respectivă, euro pierduse 4,2 procente.

De menţionat că, vineri, dolarul american a înregistrat cel mai puternic declin de după cel de-Al Doilea Război Mondial, faţă de yenul japonez, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora banca centrală a SUA (Federal Reserve) va face noi achiziţii de obligaţiuni.

Dolarul a pierdut 0,7% vineri, ajungând la 76,29 yeni la finele zilei, pe piaţa din New York, după ce atinsese 75,82 yeni, cel mai mic curs de după Al Doilea Război Mondial.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb