EximBank se implică în extinderea operaţiunilor societăţilor comerciale pe pieţe non-europene

F. A.
Bănci-Asigurări / 16 mai 2012

EximBank poate oferi societăţilor comerciale produse speciale, precum garanţia de internaţionalizare, care să le susţină extinderea activităţii în afara ţării, chiar şi pe pieţe mai riscante, dar cu potenţial de creştere mult mai mare, a declarat, astăzi, Ionuţ Costea, preşedintele EximBank, în cadrul celei de a VII-a Reuniuni a consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, arată un comunicat.

Preşedintele EximBank a afirmat: "Activitatea noastră curentă ne oferă informaţii legate de dinamica mediului de afaceri şi vă pot spune că există la nivelul întreprinzătorilor români un interes crescut pentru reluarea sau stabilirea de noi contacte comerciale cu parteneri din afara Uniunii Europene. Este o modalitate prin care se poate reduce dependenţa de pieţele europene şi se pot, de asemenea, minimiza efectele negative ale turbulenţelor economice asupra afacerilor. De aceea, EximBank se poziţionează ca un partener viabil pentru companiile interesate de extinderea operaţiunilor lor pe pieţe din afara Europei şi avem exemple de agenţi economici care se înscriu în această tendinţă".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb