Fără o piaţă unică funcţională, UE va fi un simplu spectator al ascensiunii competitorilor ei

F. A.
Internaţional / 26 octombrie 2011

Parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) consideră că desăvârşirea proiectului pieţei unice europene reprezintă soluţia pentru multe dintre problemele acute cu care se confruntă azi Uniunea Europeană (UE), inclusiv cea a relocării spre alte pieţe a activităţilor de producţie a unor multinaţionale.

Ieri, plenul PE reunit la Strasbourg a avut dezbateri pe marginea comunicării CE intitulată "Valul disponibilizărilor în Europa ca urmare a crizei economice, cazuri particulare Arcelor şi Nokia".

"Sub presiunea crizei economice, a bâlbâielii politice şi a proiectelor nefinalizate, UE riscă să devină marele perdant al competiţiei globale. Privim frustraţi spre economiile emergente şi ne revoltăm când companii multinaţionale, cum ar fi Nokia sau Arcelor, decid să-şi mute afacerile din Europa. Europa aşteaptă, însă, măsuri ferme şi nu lamentaţii, iar puterea este în mâinile noastre, ale europenilor, să schimbăm ceea ce, acum, pare a fi un destin implacabil. Unul dintre răspunsurile corecte este întoarcerea la propriile noastre resurse. Trebuie să desăvârşim unul dintre cele mai importante proiecte, şi anume piaţa unică europeană", a afirmat Iuliu Winkler în declaraţia scrisă transmisă plenului PE cu prilejul dezbaterilor amintite.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb