Federica Mogherini a demisionat după percheziţiile legate de o anchetă pentru fraudă

A.B.
Internaţional / 4 decembrie 2025

Federica Mogherini a demisionat după percheziţiile legate de o anchetă pentru fraudă

Fostul ministru de externe al Italiei şi fostul şef al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), Federica Mogherini, şi-a anunţat demisia din funcţia de rector al Colegiului Europei şi director al Academiei Diplomatice a Uniunii Europene, la doar câteva zile după percheziţiile efectuate de poliţia belgiană într-o anchetă privind suspiciuni de fraudă, relatează POLITICO, de la care transmitem cele ce urmează.

„În conformitate cu rigurozitatea şi corectitudinea cu care mi-am îndeplinit întotdeauna îndatoririle, astăzi am decis să demisionez din funcţia de rector al Colegiului Europei şi director al Academiei Diplomatice a Uniunii Europene”, a transmis Mogherini într-un comunicat.

Ea şi Stefano Sannino, unul dintre cei mai înalţi diplomaţi ai UE, au fost reţinuţi marţi, în urma percheziţiilor desfăşurate atât la SEAE, cât şi la Colegiul Europei. Ancheta vizează acuzaţii de corupţie legate de înfiinţarea unei academii de formare destinată tinerilor diplomaţi, proiect coordonat de Mogherini. Sannino a demisionat miercuri din funcţia ocupată în cadrul Comisiei Europene.

Ancheta continuă, iar autorităţile nu au oferit, până în prezent, detalii suplimentare privind acuzaţiile formulate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Reținuți ? Oribil !

    1. Dupa Mandici si Ali Baba lui Zelenski,

      vine randul si gastii Ursula Pfitzer, 

      let's go Trump !!! 

      vai ce ganduri putiniste si politic incorecte pot sa am,

      sa vina cenzorul repede,si sa ma elimine. 

    ...

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0891
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3740
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4654
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8684
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.3669

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb