Femeile, mai afectate decât bărbaţii de pandemie în privinţa sănătăţii fizice şi mintale

A.B.
Internaţional / 6 iulie, 16:16

Sursa foto: Unsplash

Sursa foto: Unsplash

Pandemia de Covid-19 a avut un impact disproporţionat asupra sănătăţii femeilor, afectând mai puternic atât comportamentele legate de sănătate, cât şi echilibrul psihologic, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Aberdeen şi publicat în revista Social Science & Medicine, de la care relatăm cele ce urmează.

Cercetarea, coordonată de profesorul Paul McNamee, în colaborare cu Duke-NUS Medical School din Singapore şi Universitatea din Torino, a analizat date naţionale colectate între 2015 şi 2023 prin studiul Understanding Society, comparând schimbările înainte şi după pandemie.

Femeile au raportat scăderi mai accentuate în frecvenţa consumului de fructe şi legume şi o reducere mai puţin semnificativă a consumului de alcool, comparativ cu bărbaţii. În plus, nivelul de suferinţă psihologică a crescut mai puternic în rândul femeilor, iar legătura între stilul de viaţă sănătos şi starea mintală s-a slăbit considerabil în cazul acestora.

„Am constatat că femeile au raportat schimbări generale mai nefavorabile în comportamentele legate de sănătate decât bărbaţii în timpul pandemiei”, a afirmat prof. Paul McNamee. „De asemenea, suferinţa psihologică a crescut pentru ambele sexe, dar mai mult în cazul femeilor.”

Studiul subliniază că aceste efecte s-au prelungit până în mai 2023, sugerând un impact de durată, amplificat de factori precum presiunile financiare şi responsabilităţile de îngrijire a familiei, care au limitat accesul femeilor la interacţiuni sociale şi activităţi benefice pentru sănătate, potrivit sursei citate.

„Pentru femei, stilul de viaţă sănătos era anterior asociat cu o sănătate mintală mai bună, dar în timpul pandemiei această legătură s-a pierdut”, a explicat dr. Silvia Mendolia, coautoare a studiului.

Cercetătorii recomandă extinderea programelor de sprijin personalizat, inclusiv implicarea medicilor de familie şi a organizaţiilor non-guvernamentale în orientarea pacienţilor către activităţi care susţin sănătatea fizică şi mintală, mai ales în perioade de criză.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. ...

    1. ...

    dupa atatia ani nu am aflat care-i deosebirea dintre covid si raceala

    1. Nici nu aveai cum, covidul nu modifica iqul.

      si tu ai scapat ca n-ai nici un iq , asta rezulta , ca altfel aveai un raspuns

    Hai că e tare :) Acum ca să iau apărarea femeilor ca un domn ce sunt :), în timpul plandemiei din câte am văzut, au fost mai mulți masculi isterizati decât femele, indiferent de orientarea lor sexuală :). Disperații și disperatele s-au ciuruit oricum în neștire cu zeama minune toti la grămadă și ce mândri au fost. Au fost responsabili conform propagandei pe care au ingurgitat-o. Hapciu.

    1. Din pacate, oameni cu IQ foarte scazut, asa ca tine sunt multi

      nu ai vazut nimic din casa de la tine , realitatea a fost alta , erau femei care umblau cu sticlute de dezinfectant si se frecau pe maini din 5 in 5 minute pe strada , in general cei cu mintea odihnita nu s-au obosit sa judece singuri si au infulecat propaganda de la tv , cam astia s-au vaccinat .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb