Finlanda, prima ţară din Europa care va asigura un venit garantat şomerilor, de 560 de euro

Ion Marian
Internaţional / 3 ianuarie 2017

Finlanda, prima ţară din Europa care va asigura un venit garantat şomerilor, de 560 de euro

Finlanda a devenit prima ţară din Europa care va plăti şomerilor un venit garantat de 560 de euro pe lună, într-un experiment social unic ce va dura doi ani, prin care speră să reducă birocraţia, sărăcia şi să stimuleze angajările, informează The Guardian.

Două mii de persoane alese aleatoriu vor beneficia programul experimental care se va derula pe parcursul a doi ani, începând de la 1 ianuarie, a declarat Olii Kangas, reprezentant al agenţiei guvernamentale KELA, responsabilă cu beneficiile sociale.

Persoanele selectate vor primi lunar 560 de euro, de care se vor folosi după cum vor dori. Suma va fi dedusă din oricare alte beneficii de care beneficiază deja.

Venitul mediu în sectorul privat din Finlanda este de 3.500 de euro pe lună, potrivit statisticilor oficiale.

Kangas a afirmat că ideea programului este eliminarea "temerilor" existente în rândul şomerilor, că aceştia vor pierde nişte drepturi dacă se angajează.

Oficialul a adăugat că persoanele selectate vor continua să primească cele 560 de euro chiar şi după ce primesc un loc de muncă.

Un şomer poate refuza în prezent un loc de muncă cu salariu mic, sau o slujbă temporară, de teamă că beneficiile financiare primite în cadrul sistemului de asigurări sociale generos şi complex din Finlanda vor fi reduse drastic.

Kangas a spus: "Este foarte interesant să vedem cum se vor comporta oamenii. Acest program îi va determina să experimenteze cu îndrăzneală diferite tipuri de slujbe? Ori vor deveni mai leneşi, ştiind că vor avea un venit de bază fără să facă nimic?".

Rata şomajului din Finlanda, o ţară cu 5,5 milioane de locuitori, era în noiembrie de 8,1%, cu aproximativ 213.000 de persoane fără un loc de muncă, nivel aproape neschimbat faţă de anul precedent.

Programul face parte din măsurile de combatere a şomajului ale guvernului de centru-dreapta condus de prim-ministrul Juha Sipila.

Olii Kangas a precizat că după cei doi ani, programul ar putea fi extins la categorii de oameni cu venituri scăzute, cum ar fi liber-profesioniştii, micii antreprenori şi muncitorii part-time.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5422
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0714
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.8799

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb