FLYONE Airlines creşte frecvenţele de zbor pe patru rute europene în sezonul de iarnă 2025

A.B.
Miscellanea / 14 octombrie 2025

FLYONE Airlines creşte frecvenţele de zbor pe patru rute europene în sezonul de iarnă 2025

FLYONE Airlines anunţă extinderea frecvenţelor de operare pe patru destinaţii-cheie europene, începând cu sezonul de iarnă 2025, potrivit unui comunicat al companiei. Decizia vine ca răspuns la cererea crescută din partea pasagerilor pentru călătorii de business şi city break-uri.

Compania va opera zboruri spre Verona în zilele de marţi, joi şi duminică, cu tarife începând de la 49 euro pe segment, spre Tel Aviv în aceleaşi zile, cu preţuri de la 69 euro pe segment, spre Munchen în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică, la tarife de la 24 euro pe segment, şi spre Bruxelles în zilele de luni, miercuri şi vineri, cu bilete pornind de la 55 euro pe segment.

„Extinderea frecvenţelor de zbor pe aceste rute reflectă angajamentul nostru de a răspunde nevoilor reale ale pasagerilor. Dorim să oferim mai multe opţiuni de călătorie, orare flexibile şi conexiuni eficiente, consolidând în acelaşi timp poziţia FLYONE Airlines pe piaţa regională”, a declarat Vladimir Cebotari, CEO al companiei.

Totodată, operatorul aerian a deschis rezervările pentru sezonul de vară 2025, care include destinaţiile consacrate de vacanţă. Pasagerii pot alege între pachetele tarifare Standard, Loyal şi Advantage, configurându-şi experienţa de zbor în funcţie de buget şi preferinţe.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5422
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0714
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.8799

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb