Fostul ministru al Mediului: "Constat cu dezamăgire că pădurile sunt primele pe lista de tăieri”

I.S.
Politică / 9 august, 09:35

Fostul ministru al Mediului: "Constat cu dezamăgire că pădurile sunt primele pe lista de tăieri”

Fostul ministru al Mediului Mircea Fechet (PNL) transmite că România a reuşit să aibă un program coerent de împăduriri, care are contracte semnate pentru 14.700 hectare, dintre care peste 7.886 hectare plantate, plus alte 2.300 hectare la o semnătură distanţă, potrivit unei postări pe pagina deFacebook a oficialului,

”Constat cu dezamăgire că pădurile sunt primele pe lista de tăieri la Ministerul Mediului”, transmite Fechet, care avertizează că ”pierdem în fiecare minut 50 mp prin deşertificare”. El face apel la actuala conducere a Ministerului Mediului, Diana Buzoianu (USR) să nu oprească împăduririle, mai ales că ”deşertificarea nu ia pauză”.

”Am preluat aproape 100 hectare împădurite prin PNRR odată cu mandatul de ministru. Am lăsat 27.000 hectare validate de Garda Forestieră Naţională (GFN) ca fiind eligibile pentru împăduriri, 14.700 hectare semnate de ambele părţi, dintre care peste 7.886 hectare plantate, plus alte 2.300 hectare la o semnătură distanţă (adică până la un total de 17.000 hectare), pe flux, cel mai probabil semnate şi de beneficiari, pe un grafic pregătit”

Fostul ministru al Mediului afirmă că a sperat ca ”nivelul de ambiţie să fie continuat”.

”Pentru mine e mai important să vedem că funcţionează un mecanism care îi era străin României, acela de împăduriri (...) Dacă e să subliniez ceva, atunci ar fi asta: nu există nicio justificare pentru a încetini ritmul. Mai ales că vorbim deja, de peste doi ani, de o întreagă industrie creată în jurul împăduririlor, cu pepiniere şi material săditor pe care nu România nu le avea, cu o piaţă de desfacere care s-a dezvoltat tocmai datorită unei perspective pe termen lung şi a unei finanţări stabile. Acum, constat cu dezamăgire că pădurile sunt primele pe lista de tăieri la Ministerul Mediului”, a mai scris Fechet.

Potrivit acestuia, ”mai important chiar decât cifrele punctuale e că, în sfârşit, România are un cadru funcţional care mobilizează - atât cât poate ţara asta - fermieri, primării şi mediul privat în jurul unei cauze comune, creşterea suprafeţei împădurite”.

”Ultimul lucru de care avem nevoie e un blocaj în lanţ care să frâneze o locomotivă care prinsese viteză (...) Am propus şi am reuşit să creştem în aprilie, prin Ordonanţă de Urgenţă, prima anuală pe care o primesc cei care îşi împăduresc terenurile de la 456 euro la 640 euro / hectar, pentru a-i sprijini pe toţi cei care vor să lase păduri vii, nu terenuri aride, generaţiilor următoare. Dorinţa mea a fost inclusiv să împădurim bretelele de autostradă şi de drumuri expres, însă pentru a reuşi, ai nevoie de terenuri, pe care nu le-am găsit”, a mai transmis fostul ministru al Mediului.

Acesta face un apel public la actuala conducere a Ministerului Mediului să continue programul de împăduriri: ”Pentru că România nu-şi permite un sezon de plantare ratat, în condiţiile în care pierdem în fiecare minut 50 mp prin deşertificare, fac un apel public către actuala conducere a Ministerului Mediului: reconsideraţi decizia de a scurta termenele şi păstraţi vechiul termen de depunere a proiectelor! Sprijiniţi oamenii care vor să planteze, nu-i pedepsiţi din motive birocratice! Sunt oameni care şi-au pus încrederea într-un program funcţional şi o industrie care aşteaptă predictibilitate.

România are nevoie de continuitate în politici publice, mai ales acolo unde ele dau rezultate”.

Acesta merge pânî întracolo cânt apreciază că ”proiectul naţional de împăduriri este mai important decât o discuţie birocratica legată de PNRR, iar AFM poate fi una din sursele viitoare de finanţare”.

”Urgent, fără nicio zi de pauză, pentru că nici deşertificarea nu ia pauză! În fond, AFM asta trebuie să finanţeze, Mediul! Împădurirea este o prioritate naţională şi trebuie tratată ca atare”, afirmă Fechet.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. da,da

    n-ai ce cauta sa fii ministru al mediului daca nu intelegi importanta padurilor.

    trebuie dublat ritmul de plantari. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0711
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3561
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3913
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.2885

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb