Guvernul francez solicită Comisiei Europene să declanşeze o anchetă urgentă împotriva platformei chineze de comerţ online Shein, acuzată că a încălcat reglementările europene prin vânzarea de produse ilegale, inclusiv păpuşi sexuale cu aspect infantil şi arme interzise, citând Reuters.
După ce Franţa a anunţat interzicerea platformei, Shein a suspendat temporar funcţionarea pieţei sale online din ţară şi a retras de la vânzare toate păpuşile sexuale la nivel global. Ministrul francez al afacerilor externe, Jean-Noël Barrot, a declarat că „platforma încalcă în mod evident regulile europene” şi că „Comisia Europeană nu mai poate aştepta”.
Miniştrii francezi ai finanţelor, Roland Lescure, şi ai digitalizării, Anne Le Henanff, au trimis o scrisoare comisarului european pentru tehnologie, cerând investigarea platformei „fără întârziere”. Totodată, autorităţile vamale franceze au blocat la aeroportul Charles de Gaulle aproximativ 200.000 de colete care vor fi examinate.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că instituţia este în contact cu Shein şi a precizat că încălcările legislaţiei europene pot atrage sancţiuni de până la 6% din cifra de afaceri globală a companiei.
În Germania, Asociaţia comercianţilor cu amănuntul (HDE) a cerut adoptarea unei poziţii similare, iar organizaţia Stiftung Warentest a semnalat că peste 100 de articole Shein şi Temu testate recent nu respectă standardele de siguranţă ale UE, conţinând jucării periculoase şi metale toxice.
Shein, care a raportat venituri de 37 miliarde de dolari în 2024, se află deja sub supravegherea Comisiei Europene în baza Legii privind serviciile digitale (DSA), care obligă marile platforme online să verifice provenienţa produselor şi a vânzătorilor.
Cazul vine în contextul unei presiuni crescânde la nivel european asupra platformelor chineze de comerţ electronic - inclusiv Temu, AliExpress şi Wish - acuzate de distribuirea de produse ieftine, adesea neconforme, direct către consumatori, fără plata taxelor vamale.
















































Opinia Cititorului