GRUPUL CLIENŢILOR CU CREDITE ÎN FRANCI ELVEŢIENI:"Legea conversiei ar rezolva oarecum problema împrumutaţilor în CHF"

Emilia Olescu
Internaţional /

"Legea conversiei ar rezolva oarecum problema împrumutaţilor în CHF"

Debitorii: "Aşteptăm de mulţi ani o investigaţie asupra modului în care au fost acordate creditele în franci elveţieni în România" 

Legea conversiei creditelor contractate în valută la un curs cu maximum 20% mai mare decât cel de la data acordării acestora ar rezolva, în oarecare măsură, problema împrumutaţilor în franci elveţieni (CHF), consideră debitorii împrumutaţi în această monedă.

Aceştia au transmis, ieri, o scrisoare deshisă Parlamentului, în contextul în care, pe circuitul legislativ se află, încă, proiecte de lege în domeniul bancar, inclusiv iniţiativa privind conversia creditelor în CHF.

Documentul citat arată: "Putem să spunem, fără greşeală, că noi, debitorii în franci elveţieni, suntem cea mai defavorizată şi discriminată categorie de debitori bancari din România. Conform ultimelor statistici, numărul nostru ar fi de peste 20.000, însă nu ştim în ce măsură aceste statistici reflectă adevărul atât timp cât, în mod consecvent, lipsesc din ele creditele externalizate. Presupunem că mai suntem 40.000 de debitori plus familiile acestora care suportă povara creditelor toxice în franci elveţieni. În continuare plătim rate dublate sau triplate din cauza dublării cursului valutar şi a clauzelor abuzive caracteristice contractelor în CHF. Problema noastră, care a început acum mai bine de 13 ani, nu şi-a găsit rezolvarea. Trăim cu impresia că suntem marginalizaţi, o categorie socială de care autorităţilor nu le pasă, care nu am beneficiat de Programul Prima Casă, deşi ne-am cumpărat o prima şi probabil ultima casă".

Împrumutaţii în CHF susţin că, deşi reprezintă o categorie de persoane active, cu locuri de muncă, totuşi trăiesc "la limita sărăciei absolute". Debitorii adaugă: "În ce ţară din lume o persoană care are un venit realizat din muncă cinstită poate fi considerată caz social? Sinuciderile, sărăcirea, executările silite, îmbolnăvirea psihică şi fizică a împrumutaţilor în CHF nu vă spun nimic? Faptul că o întreagă generaţie nu a trăit o viaţă normală, ci una marcată de privaţiuni, stres, luptă pentru supravieţuire numai pentru că băncile să facă profit cu orice preţ, nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră?

Sunt arhicunoscute condiţiile în care au fost acordate creditele în franci elveţieni. Băncile nu numai că nu au informat debitorii asupra riscurilor la care se expun, ci le-au spus că francul elveţian este cea mai stabilă monedă. Debitorilor li s-a spus că nu se încadrează la un împrumut în altă monedă, fiind practic îndrumaţi să ia creditul în CHF, prin toate mijloacele de convingere. Consecinţele lăcomiei băncilor pentru un profit uriaş şi de durată se văd acum, când generaţia pauperizată a împrumutaţilor nu mai face faţă plăţilor".

Printre altele, împrumutaţii în moneda elveţiană au evidenţiat că, de-a lungul timpului, clienţii bancari au încercat negocieri cu băncile, au intentat procese sau au încercat să beneficieze de legea dării în plată, pe care au susţinut-o cu tărie. Băncile au acordat, cu mare greutate, discounturi pe sold la conversia creditelor în lei pentru o parte dintre împrumutaţi, adaugă sursele citate, menţionând că încă mai există 40000 de debitori care nu au putut să negocieze cu băncile: "Şi mai există o serie de procese pierdute de către debitori, întrucât practica în instanţe le este defavorabilă, existând instanţe în care nu a câştigat nici măcar un debitor, deşi s-a dus cu legea în mână".

Scrisoarea deschisă continuă: "Ce fel de ţară este aceea în care un debitor nu-şi poate câştiga dreptatea, deşi de partea lui are legea? Ce fel de ţară este aceea în care o bancă nu respectă o hotărâre definitivă şi irevocabilă a unei instanţe? Ce fel de ţară este aceea în care decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu sunt respectate?

Să înţelegem că suntem mai prejos decât Croaţia, ţară membră UE, unde problema CHF a fost rezolvată prin lege, împrumutaţii în franci elveţieni plătind creditele la cursul de la data acordării? Suntem mai prejos decât alte ţări în care în este luată în considerare decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Andriciuc, care nu se respectă în România? Suntem mai prejos decât Slovenia? Suntem mai prejos decât Spania? Decât Ungaria?

Aşteptăm de mulţi ani o investigaţie asupra modului în care au fost acordate creditele în franci elveţieni în România. Aşteptăm de mulţi ani măsuri concrete din partea statului pentru protejarea celor care au luat aceste credite. Aşteptăm ca statul să pună capăt asasinatelor în serie comise de bănci asupra creditatilor în CHF.

Cu toate acestea, aşa cum nu am încetat să trăim, în pofida eforturilor depuse de bănci, nu am încetat să sperăm. Se află acum pe circuitul parlamentar legea conversiei creditelor în valută. Susţinem cu tărie această lege, pentru că o măsură legislativă a devenit imperios necesară. Forul legislativ este chemat să-şi aducă aminte că se află în slujba cetăţeanului şi nu în slujba ocultei financiare. Considerăm că legea conversiei creditelor în valută la un curs cu maximum 20% mai mare decât cel de la data acordării ar rezolva, în oarecare măsură, problema dureroasă a împrumutaţilor în CHF".

Debitorii subliniază că nu mai au resurse financiare şi psihice pentru a iniţia procese "într-o ţară în care totul conlucrează împotriva lor", conchizând că o lege a conversiei creditelor în valută ar fi oarecum o măsură reparatorie pentru "daunele incomensurabile aduse de băncile care au acordat credite în CHF, întrucât acestea nu vor putea fi reparate, integral, niciodată".

Amintim că, în 15 ianuarie 2015, francul elveţian a explodat neaşteptat, după ce Banca Naţională a Elveţiei a ridicat pragul de 1,2 de CHF/euro impus în 2011, fapt care a acutizat problemele debitorilor în CHF.

Opinia Cititorului ( 12 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. PSD a promis, dar ca de obicei pana au ajuns la guvernare, poate se trezesc pana la instalarea noului guvern. Hellooo Dancila???

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Daca Dancila da legea asta pana mai poate are 4 voturi din partea familiei mele.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      [...]

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Asa se comporta alegătorii de dreapta ???

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Asa se comporta toti alegătorii, dreapta, stanga, inainte, inapoi, sus, jos, centru.

      Si exact asa te comporti si tu.

      Asteptari placute! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Dorele, vezi ca te asteapta barna sa dansati pe manele. Vezi ca va canta cucu, amarastene

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Eu sunt una dintre cei cu creditul externalizat in Olanda. Si ca mine sunt mii, toti imprumutatii in CHF de la CEB. S. Lopatnic.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Nu interesează pe nimeni că 20.000 de familii au probleme, plecați repede din tara pana se mai poate

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Am avut credit in CHF la fostul Bancpost. Am dat banca in judecata in 2 procese in Bucuresti, unul pe clauze abuzive si unul pe "schimb valutar". Le-am pierdut pe amandoua. Dupa care am aflat din surse interne ale bancii ca in Timisoara castiga clientii in aprox. 65% din cazuri, iar in restul situatiilor probabil ca oamenii si-au tocmit avocati slabi. Mi-am facut buletun de Timisoara si am anuntat banca ca ii dau in judecata acolo. A intrat la negocieri. Mi-a redus creditul de la aprox. 300.000 echivalent euro la aprox. 175.000 echivalent euro, iar "noul" credit rezultat l-am con vertit in Euro. Motivul pentru care mi-a redus atat a fost ca , eu le-am prezentat calcule cu cat m-au furat, adica aproximativ 125.000 echivalent euro, in 11 ani, la care as fi cerut in instanta o dobanda penalizatoare care s-ar fi ridicat la aprox. 60.000 echivalent euro in 11 ani. Din punctul lor de vedere, felul in care si-au justificat intern decizia lor de a-mi reduce creditul, a fost ca in felul acesta "castiga" 60.000 euro. Fratilor, judecatorii din Timisoara nu sunt corupti precum judecatorii din Bucuresti. Care puteti, faceti ce am facut si eu. Cei de la Eurobank si-au provizionat toate aceste pierderi demult, asa ca lupta cu ei nu este una de principii sau de echitate, ci una de gherila: ce castiga sau ce pierd daca fac X sau Y. In Eurobank nu exista insi care sa poata fi trasi la raspundere de actionariatul lor in caz ca iau decizii proaste: toti cei raspunzatori au.plecat demult din banca iar pe cei de azi ii doare fix in pix si daca platesc si daca nu platesc. Nu-i deranjeaza sa plateasca X daca "economisesc" Y, iar la discutii nu intra pana nu deschizi dosar in vreuna din instantele considerate "ostile", adica Timisoara pe locul 1 si Galati pe locul 2. Se poate negocia cu ei pana la 40%. Spetele de pe portal arata fara tagada ca Timisoara este locul in care ex-Bancpost a pierdut cel mai mult. Ca regula generala, nici un bancher nu va voluntaria sa scada creditul cuiva pana cand nu este "fortat" de vreo "circumstanta" , in felul asta ne-pierzand bonusul personal. Totul se reduce la bonusuri personale si "rate de succes" in negocierea cu clientii. Indrazniti fratilor, caci se poate !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Tot eu sunt: Eurobank in Romania este reprezentata de filiala din Bucuresti a firmei de avocatura Sioufas, o firma greceasca (bineinteles, spaga s-a dat intre greci ca sa obtina acest contract gras). Cei de la Sioufas cu care am tinut legatura , au fost relativ profi, in sensul ca nu au fost niste jeguri, precum clientul Eurobank care i-a comisionat, insa bineinteles ca au tinut partea bancii.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Buna ziua! puteti sa-mi spuneti numele avocatului care v-a reprezentat la proces? Multumesc! O zi buna!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Am plătit 1 miliard pentru un împrumut de 500 milioane, si de la banca mi au spus că am platit dobânzile si mentalități, adică trebuie să mai plătesc încă 1 miliard pentru a închide creditul.Rog ajutor pentru aceasta jecmaneala .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS