Gala BURSA 2019Gala BURSA 2019

Guvernul japonez - discuţii pentru a consolida reglementarea gigantilor IT

A.I.
Internaţional /

Guvernul japonez - discuţii pentru a consolida reglementarea gigantilor IT

Guvernul japonez a început să poarte discuţii pe tema unei noi legislaţii care să consolideze reglementările privind giganţii locali şi globali ai tehnologiei informaţiei şi să protejeze confidenţialitatea consumatorilor pe fondul îngrijorării că unele companii se folosesc de cota lor de piaţă pentru a-şi asigura dezvoltarea, scrie publicaţia The Japan Times.

"Este necesar să desfăşurăm o dezbatere internaţională privind problemele legate de pieţele digitale în cooperare cu alte ţări", a declarat secretarul şef al cabinetului, Yoshihide Suga, la prima întâlnire cu privire la concurenţa pe pieţele digitale pe care a prezidat-o la biroul primului ministru, informează News.ro.

Guvernul urmează să facă recomandări până la sfârşitul anului privind formularea unei noi legislaţii. Proiectul de lege va fi prezentat în cadrul unei sesiuni care va fi convocată în ianuarie.

Giganţii globali ai tehnologiei, Google LLC, Apple Inc., Facebook Inc. şi Amazon.com Inc., în special, au fost acuzaţi că s-au folosit de cota de piaţă masivă pentru a înlătura concurenţa şi că folosesc în mod incorect datele personale.

Autorităţile americane şi europene au început deja să îmbunătăţească reglementările privind aceste companii, însă modul în care asigură libertatea activităţilor corporative care sunt cruciale pentru inovaţia tehnologică rămâne o provocare.

Criticii acuză giganţii IT că aplică termeni şi reguli de afaceri care sunt dezavantajoase pentru partenerii mai mici.

Pentru a rezolva această problemă, guvernul din Japonia intenţionează să prezinte o legislaţie menită să sporească transparenţa tranzacţiilor comerciale, prin dezvăluirea termenilor şi condiţiilor.

De asemenea, guvernul intenţionează să depună anul viitor un proiect de act normativ pentru revizuirea legii privind protecţia vieţii private, astfel încât persoanele fizice vor avea dreptul să le solicite companiilor să nu le mai folosească datele personale.

Pentru a sprijini protecţia vieţii private, guvernul va avea în vedere supravegherea sporită a companiilor străine printr-o nouă legislaţie, consolidând activităţile Comisiei pentru Protecţia Informaţiilor Personale, un organism guvernamental care monitorizează gestionarea datelor private.

De asemenea, îşi propune să stopeze colectarea necorespunzătoare a datelor cu caracter personal de către companii în conformitate cu noile orientări care vor aplica reglementările antimonopol la tranzacţiile dintre companii şi clienţi individuali.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS