Huawei a prezentat joi a doua generaţie a smartphone-ului său trifold, Mate XTs, un model care se pliază în trei puncte şi costă între 17.999 şi 21.999 yuani (aproximativ 2.520 - 3.080 dolari), transmite CNBC, care transmite cele ce urmează.
Noul dispozitiv marchează o etapă strategică pentru compania chineză, care caută să-şi consolideze poziţia pe piaţa internă şi să revină treptat pe pieţele externe. Spre deosebire de telefoanele pliabile clasice, Mate XTs are două balamale, transformându-se într-o tabletă odată deschis complet.
Huawei a fost pionierul acestui concept în 2023, odată cu lansarea primului model trifold, Mate XT, care a înregistrat vânzări de 470.000 de unităţi şi venituri de peste 1,3 miliarde de dolari până la jumătatea acestui an.
Succesul telefoanelor pliabile a impulsionat revenirea companiei pe piaţa chineză, unde cota sa a urcat la 18% în trimestrul al doilea, de la 15% anul trecut, potrivit Counterpoint Research. În segmentul pliabilelor, Huawei deţine o cotă dominantă de 75%, conform IDC.
Mate XTs rulează cu HarmonyOS 5.1, sistemul de operare dezvoltat de Huawei, şi este echipat cu o baterie de 5.600 mAh. Telefonul va fi disponibil în patru culori şi aduce funcţii orientate spre productivitate, cu aplicaţii optimizate pentru ecranul trifold, care permit redimensionarea şi mutarea ferestrelor asemenea unui PC, potrivit sursei citate.
Deşi sancţiunile americane din 2020 i-au blocat accesul la software şi cipuri avansate, Huawei încearcă să demonstreze că poate inova în continuare. Pentru a stimula vânzările, compania oferă reduceri de până la 50% la înlocuirea ecranului şi două servicii gratuite la domiciliu pentru cumpărători.
Opinia Cititorului