Impact Developer & Contractor pregăteşte obligaţiuni în valoare de 50 milioane euro

A.I.
Piaţa de Capital / 30 aprilie, 17:37

Impact Developer & Contractor pregăteşte obligaţiuni în valoare de 50 milioane euro

Acţionarii dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor au aprobat, în adunarea de ieri, lansarea de obligaţiuni în valoare de cel mult 50 milioane de euro, printr-una sau mai multe emisiuni, conform raportului emitentului publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Scadenţa obligaţiunilor va fi de cel puţin 48 de luni şi de cel mult 60 de luni, titlurile putând fi listate sau nu la bursă şi denominate în lei, euro, orice altă monedă sau o combinaţie de monede.

Tot ieri s-a aprobat răscumpărarea de către societate a cel mult 10% din capitalul social, parţial pentru alocarea către angajaţi, administratori sau directori ai societăţii şi parţial pentru anularea lor în scopul reducerii capitalului social, preţul achiziţiilor fiind de cel mult 6 lei pe titlu.

De asemenea, a fost aprobată implementarea programului ”Stock Option Plan 2026-2027”, în cadrul căruia vor fi acordate drepturi de opţiune pentru cel mult 200.000 de acţiuni, alocate astfel: angajaţilor - cel mult 65.000 de acţiuni, directorilor reprezentanţi - cel mult 32.500 de acţiuni, angajaţilor persoane juridice afiliate - cel mult 47.500 de acţiuni şi membrilor Consiliului de Administraţie - cel mult 55.000 de acţiuni.

Pentru anul trecut, Impact Developer & Contractor a raportat venituri de 144,2 milioane lei, cu 11,5% sub cele din anul 2024, în vreme ce profitul net a fost de 100,1 milioane lei, în creştere cu 13,5%. Evaluarea bursieră a dezvoltatorului imobiliar se ridică la circa 520 milioane de lei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb