Industria ospitalităţii: tichete de vacanţă şi OMD-uri, teme cheie la conferinţa din Piteşti

A.N.
Miscellanea / 28 noiembrie, 14:09

Industria ospitalităţii: tichete de vacanţă şi OMD-uri, teme cheie la conferinţa din Piteşti

La conferinţa naţională dedicată industriei ospitalităţii au participat reprezentanţi din mediul privat şi ai autorităţilor centrale, inclusiv a Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Laurenţiu Viorel Gidei, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

„Din păcate, această industrie vastă şi valoroasă se află într-un stadiu accentuat de fragmentare. Obiectivul meu este de a reuni la aceeaşi masă toate entităţile relevante, pentru a construi o reprezentativitate reală şi unitară. Ce îmi doresc atât de la mediul privat, cât şi de la colegii mei este o conlucrare activă. Deşi mă bucur că există numeroase proiecte, evenimente, gale şi altele, îmi pare rău că lipseşte parteneriatul cu statul. Vrem să susţinem industria, să vă ajutăm, să o dezvoltăm împreună şi să construim un dialog constant între instituţiile centrale şi mediul privat.” (Laurenţiu Viorel Gîdei, Secretar de Stat la Ministerul Antreprenoriatului)

„În mai puţin de 4 ani, FPIOR a devenit un pilon de reprezentare pentru industria ospitalităţii, un sector care are nevoie de coerenţă, continuitate şi dialog real cu autorităţile. Am construit o structură funcţională, recunoscută şi respectată instituţional, dar abia de acum începe munca adevărată: profesionalizarea mecanismelor de dezvoltare, consolidarea destinaţiilor şi apărarea intereselor unei industrii care contribuie semnificativ la economia naţională.” (Valentin Şoneriu, preşedintele FPIOR)

Reintroducerea tichetelor de vacanţă este vitală pentru industria ospitalităţii. Suspendarea tichetelor de vacanţă influenţează negativ cererea internă şi afectează activitatea operatorilor din turism şi HoReCa. Reintroducerea acestora este considerată necesară pentru stabilizarea sectorului, în contextul presiunilor economice anticipate pentru 2026.

În cadrul discuţiilor FPIOR, domnul Ministru Secretar de Stat Gîdei a evidenţiat necesitatea continuării programelor tichetelor de vacanţă, acestea dovedindu-se un ajutor real pentru dezvoltarea industriei.

„Decidenţii se uită la cazuri izolate, fără să vadă imaginea de ansamblu a circulaţiei tichetelor de vacanţă. Cifrele din turism, investiţiile majore realizate în unităţile de cazare şi dezvoltarea multor zone cu potenţial din România s-au bazat, în ultimii ani, pe acest instrument. Ne concentrăm pe firimituri, când ar trebui să vedem pâinea întreagă.” (Ruxandra Stoica, vicepreşedinte FPIOR)

Organizaţiile de management al destinaţiilor rămân insuficient dezvoltate la nivel naţional. Lipsa structurilor funcţionale limitează coordonarea locală, promovarea integrată a destinaţiilor şi capacitatea României de a menţine competitivitatea în regiune.

Proiecţiile indică posibilitatea unei contractări a activităţii în industrie, ceea ce accentuează nevoia de predictibilitate fiscală şi de măsuri care să sprijine investiţiile şi menţinerea forţei de muncă.

Pentru anul 2026 nu există, în prezent, intenţia de modificare a cotei TVA aplicabile sectorului HoReCa. Evaluările aflate în desfăşurare privesc exclusiv fiscalitatea aplicabilă sălilor de evenimente.

„Având în vedere contribuţia industriei - aproximativ 6% din PIB, în scădere după introducerea noilor taxe, înfiinţarea unei instituţii cu mandat specific pentru dezvoltarea şi coordonarea sectorului ospitalităţii la nivel naţional este absolut necesară.” (Valentin Şoneriu, preşedinte FPIOR)

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România este cea mai mare organizaţie naţională şi reprezentativă din domeniu, care reuneşte peste 1000 de companii naţionale şi reprezintă 25 de judeţe ale ţării plus municipiul Bucureşti, 29 de Patronate şi peste 26.000 de angajaţi. Federaţia are ca misiune reprezentarea membrilor în relaţia cu autorităţile centrale, protejarea şi promovarea intereselor actorilor din industrie la nivel naţional şi internaţional. FPIOR sprijină structurile asociative locale şi încurajează colaborarea între membrii şi partenerii federaţiei pentru dezvoltarea unui sector al ospitalităţii puternic, rezilient şi inovator, capabil să facă faţă provocărilor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0906
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4036
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8158
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.0213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb