Modificările propuse de Guvern privind atragerea automată a răspunderii personale a administratorilor şi asociaţilor pot genera abuzuri, care dă exemplul unui antreprenor din construcţii ce a câştigat procesul cu ANAF după 13 ani, dar între timp compania sa intrase în faliment, , avertizează Luisiana Dobrinescu, avocat şi managing partner la Dobrinescu Dobrev SCA.
„Pentru toate aceste cazuri, legislaţia trebuie să conţină o minimă protecţie. Este unul dintre motivele pentru care propunerea legislativă de atragere automată a răspunderii personale a administratorului sau a asociaţilor în cadrul insolvenţei nu este una corectă. Pe acelaşi palier, garanţia personală a reprezentanţilor legali ai societăţilor care cer eşalonarea (prin fideiusiune) este abuzivă”, a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA.
Firma vizată activase în domeniul construcţiilor de drumuri şi poduri şi câştigase o licitaţie publică de 60 milioane lei. Întârzierea cu trei ani a predării terenurilor de către CNADNR a generat costuri suplimentare, astfel că antreprenorul a solicitat majorarea preţului lucrării la 90 milioane lei. Factura emisă pentru diferenţa de 30 milioane lei a fost însă refuzată şi ulterior stornată.
În 2012, ANAF a impus companiei TVA suplimentar de 5 milioane lei, plus dobânzi şi penalităţi, fără a lua în considerare stornarea facturii. Confruntată cu pierderi masive şi presiunea fiscală, societatea a intrat în faliment după ce a concediat câteva sute de angajaţi.
Procesul cu ANAF a durat 14 ani, trecând prin contestaţii, rejudecări şi recursuri respinse. Abia în 2025, Înalta Curte a anulat decizia de impunere prin procedura de revizuire - o cale extraordinară de atac admisă în mai puţin de 2% din cazuri.
„Acest 2% a răzbunat toţi anii de penitenţă şi de umilinţă cu legea în mână, însă nu poate repune contribuabilul în situaţia anterioară. S-au pierdut zeci de proiecte, sute de oameni au fost concediaţi, bunurile societăţii au fost vândute”, a subliniat Luisiana Dobrinescu.
Avocata arată că jurisprudenţa europeană era clară încă din cauza Elida Gibbs, conform căreia TVA nu poate fi perceput la un preţ mai mare decât cel efectiv încasat de la beneficiar. „Oricine ar putea spune că aşa ceva este imposibil. Totuşi, în practică, astfel de cazuri nu sunt puţine. Numai la nivelul firmei noastre avem cel puţin două dosare strigătoare la cer în fiecare an”, a adăugat aceasta.
Dobrinescu atrage atenţia că situaţii similare ar putea deveni dramatice dacă propunerea legislativă privind atragerea automată a răspunderii personale ar fi aplicată. „Oricine poate greşi, chiar şi Fiscul. Consacrarea legislativă a acestui adevăr nu poate consta decât în asigurarea unui minim echilibru de forţe”, a punctat avocatul.
Opinia Cititorului