ONRC: Numărul societăţilor care au intrat în insolvenţă a scăzut cu 27,35%, în primele 11 luni
E.D.Companii / 22 decembrie 2014
E.D.Companii / 22 decembrie 2014
VALENTIN BUSUIOCZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2014
Procedura generală de insolvenţă a fost deschisă faţă de Mediafax Group (deţinut de Adrian Sârbu), în urma deciziei de ieri a Tribunalului Bucureşti, administrator judiciar provizoriu fiind desemnat KPMG Restructuring SPRL, care va primi o remuneraţie provizorie de 5.000 lei din averea grupului de presă.
V.B.Companii / 11 noiembrie 2014
V.B.Companii / 10 noiembrie 2014
Marea problemă a economiei româneşti este lipsa capitalului în circulaţie ,iar cei care "au supravieţuit anilor tumultuoşi începând din 2009" sunt în continuare reticenţi în a acorda credite comerciale, susţine Dorin Petcu, Partener al TZA Insolvenţă SPRL, într-un interviu acordat KeysFin, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 5 noiembrie 2014
E.D.Companii / 30 octombrie 2014
OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 17 octombrie 2014 /
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 13 octombrie 2014 /
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 23 septembrie 2014
Ziarul BURSA #Companii / 18 septembrie 2014
Ziarul BURSA #Companii / 3 septembrie 2014
PETRE BARACZiarul BURSA #Companii / 6 august 2014
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 28 iulie 2014
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 4 iulie 2014
Gabriela MărăcineanuZiarul BURSA #Companii / 25 iunie 2014
ADRIANA RĂDUŢĂZiarul BURSA #Companii / 25 iunie 2014
Piaţa de Capital /A.D - 18 noiembrie 2025
Internaţional /A.D - 18 noiembrie 2025
Internaţional /T.B. - 18 noiembrie 2025
Internaţional /T.B. - 18 noiembrie 2025
Companii /A.D - 18 noiembrie 2025
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 15 ianuarie
Internaţional /A.V. - 15 ianuarie
Politică /George Marinescu - 15 ianuarie
Miscellanea /Octavian Dan - 15 ianuarie
Miscellanea /O.D. - 15 ianuarie
Politică /George Marinescu - 15 ianuarie
| 5.0891 | |
| 4.3740 | |
| 5.4654 | |
| 5.8684 | |
| 649.3669 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 18 noiembrie 2025
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie 2025
Piaţa de Capital / A. I. - 17 noiembrie 2025
Piaţa de Capital /A. I - 14 noiembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 14 noiembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 13 noiembrie 2025
ALINA TOMA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)