Întâlnire bilaterală a miniştrilor apărării din Republica Polonă şi România

R.P.
Internaţional / 21 martie 2014

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi omologul său polonez, Tomasz Siemoniak, s-au întâlnit în cursul zilei de astăzi, la sediul Ministerului Apărării Naţionale (MapN).

Pe agenda discuţiilor s-au aflat teme precum cooperarea bilaterală în domeniul apărării, pregătirea Summit-ului NATO din toamna acestui an de la Londra, dar şi potenţiale programe de cooperare între categoriile de forţe militare.

În acest context, ministrul român a afirmat faptul că relaţia de parteneriat militar între cele două ţări este una îndelungată şi are la bază principii comune.

Ministrul Duşa a mai subliniat faptul că a fost luată în discuţie şi pregătirea Summit-ului NATO din toamnă, de la Londra, unde statele Alianţei trebuie să aibă o anumită poziţie faţă de capabilităţile militare viitoare .

Alte subiecte dezbătute au fost acordul de colaborare între România şi Polonia, în special în domeniul forţelor aeriene ale celor două armate, stadiul implementării scutului anti-rachetă şi securitatea maritimă în zona extinsă a Mării Negre.

În finalul întrevederii, miniştrii român şi polonez ai apărării au salutat semnarea, la Bruxelles, a părţii politice a Acordului de asociere a Uniunii Europene cu Ucraina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb