Internaţional

20 octombrie 2013
CE analizează oferta Cemex pentru achiziţionarea Holcim

CE analizează oferta Cemex pentru achiziţionarea Holcim

Internaţional / 20 octombrie 2013

Autorităţile antitrust ale UE vor examina oferta producătorului mexican de ciment Cemex de a achiziţiona operaţiunile din Spania ale grupului elveţian Holcim, în urma solicitării primite de la autorităţile spaniole, a anunţat vineri Comisia Europeană, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene

UE şi Canada au semnat un acord de liber schimb

Internaţional / 19 octombrie 2013

După patru ani de negocieri, Uniunea Europeană (UE) şi Canada au semnat, ieri, un acord de liber schimb, menit să îmbunătăţească volumul schimburilor comerciale dintre cele două economii, cu peste 20%, informează Mediafax.

Indicele S&P 500, la nivel record

V.R.Internaţional / 18 octombrie 2013

Acţiunile de pe pieţele americane au încheiat în creştere ziua de joi, indicele Standard & Poor's 500 (S&P 500) ajungând la un niveI record, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora Federal Reserve din SUA va menţine ritmul programului...

"Lagardere" vinde zece reviste

"Lagardere" vinde zece reviste

ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 18 octombrie 2013

Grupul francez de media "Lagardere" îşi va restructura divizia de reviste, urmând să vândă 10 din cele 39 de titluri pe care le deţine, ca să se poată concentra pe brandurile strategice online.

DAX închide în scădere

F.A.Internaţional / 17 octombrie 2013

Indicele DAX al Bursei din Frankfurt a încheiat şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere cu 0,38%, ajungând la 8.811,98 puncte.

Wall Street a închis în creştere

F.A.Internaţional / 17 octombrie 2013

Bursa din Statele Unite a închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în creştere, investitorii fiind optimişti că se va ajunge la un acord la Washington pentru a ridica plafonul datoriei Statelor Unite.

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0955
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3204
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5756
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8465
Gram de aur (XAU)Gram de aur718.2819

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo