ONG sirian: Rebelii au lansat un asalt împotriva închisorii centrale din Alep

F.A.
Internaţional / 17 octombrie 2013

Rebelii au lansat, ieri, un asalt împotriva închisorii centrale din Alep în nordul Siriei, controlată de forţele regimului, iar luptele se desfăşoară în interiorul clădirii conducerii centrului de detenţie, conform unui ONG sirian, transmite AFP.

Închisoarea, una dintre cele mai mari din ţară unde se află mii de deţinuţi, a fost asediată încă din aprilie de rebelii care caută să preia controlul. Este vorba de primele lupte în interiorul închisorii de după luna aprilie

Conform liderului Observatorului sirian al Drepturilor Omului (OSDO), Rami Abdel Rahmane, asaltul este realizat de membri ai grupului jihadist Frontul al-Nostra, afiliat Al-Qaida, şi de grupul islamist Ahrar al-Cham.

"Lupte au loc pentru prima dată din aprilie în interiorul închisorii pe care combatanţii au luat-o cu asalt. Luptele se derulează în clădirea conducerii închisorii", a precizat acesta, subliniind că violenţele nu au "ajuns încă la clădirile unde sunt deţinuţi prizonierii".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb