Papa Francisc îşi scoate la licitaţie o motocicletă Harley Davidson

F.A.
Internaţional / 20 octombrie 2013

Papa Francisc a scos la licitaţie, săptămâna trecută, una dintre motocicletele Harley Davidson primite cadou, iar banii obţinuţi vor fi destinaţi asociaţiei catolice Caritas.

Fondurile vor finanţa în cea mai mare parte renovarea cantinei populare şi a centrului de primire Don Luigi Di Liegro din Roma, care primeşte în jur de 1.000 de persoane fără adăpost pe zi.

"Suntem profund recunoscători Papei Francisc pentru acest dar", a spus directorul Caritas din Roma, Enrico Feroci, potrivit surselor de presă.

Acest gest nu este surprinzător, Papa Francisc subliniind importanţa modestiei inclusiv cu privire la mijloacele de transport ale clerului. Suveranul pontif a afirmat chiar în timpul unei întâlniri cu un grup de seminarişti că "i se rupe inima când vede câte un preot într-o maşină ultimul răcnet".

Papa a primit motocicleta Harley Davidson Road King în valoare de 20.000 de euro, cu ocazia aniversării a 110 de la fondarea mărcii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb