Internaţional

21 iulie 2025
Atac cibernetic global vizează serverele Microsoft SharePoint

Atac cibernetic global vizează serverele Microsoft SharePoint

A.B.Internaţional / 21 iulie 2025

Un atac cibernetic de amploare care exploatează o vulnerabilitate necunoscută anterior („zero-day”) în serverele Microsoft SharePoint a compromis deja aproximativ 100 de organizaţii din întreaga lume, avertizează specialiştii în securitate citaţi de Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Autobuz cu muncitori minieri, prăbuşit în Rusia

Autobuz cu muncitori minieri, prăbuşit în Rusia

A.B.Internaţional / 21 iulie 2025

Treisprezece persoane au murit şi alte 20 au fost rănite, luni, în urma prăbuşirii unui autobuz într-o râpă adâncă de 25 de metri, în regiunea Iakuţia, din Extremul Orient rus, informează AFP, citând autorităţile locale, care afirmă cele ce urmează.

Motorul unui Boeing 767-400 a luat foc după decolare

Motorul unui Boeing 767-400 a luat foc după decolare

A.B.Internaţional / 21 iulie 2025

Un motor al unui avion de tip Boeing 767-400, aparţinând companiei americane Delta Air Lines, a luat foc vineri la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internaţional din Los Angeles, obligând echipajul să revină de urgenţă la sol,...

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi

I.S.Internaţional / 20 iulie 2025

Serviciul pentru Imigrări şi Vamă al Statelor Unite (ICE) accelerează construcţia de tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, ca parte a unui plan amplu de extindere a capacităţii de detenţie, după ce a primit o finanţare de 45 de...

Confruntări dure în regiunea druză

Confruntări dure în regiunea druză

S.B.Internaţional / 20 iulie 2025

Ciocnirile între secte au escaladat în regiunea Sweida din Siria, predominant druză, unde au răsunat tiruri de arme automate şi bombardamente cu mortiere, după mai multe zile de violenţe, în care guvernul condus de islamişti s-a străduit să...

Alegeri parlamentare în Japonia

Alegeri parlamentare în Japonia

S.B.Internaţional / 20 iulie 2025

Alegătorii japonezi care merg la urne, duminică, ar putea declanşa un haos politic, ei fiind aşteptaţi să voteze la alegerile contestate pentru camera superioară, în contextul creşterii preţurilor şi al îngrijorărilor privind imigraţia, care...

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0894
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3816
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4663
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8745
Gram de aur (XAU)Gram de aur648.8063

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
raobooks.com
Viva
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo