The Moscow Times: Putin s-a întâlnit cu principalul consilier al lui Khamenei pentru discuţii pe tema dosarului nuclear

M.P.
Internaţional / 21 iulie 2025

The Moscow Times: Putin s-a întâlnit cu principalul consilier al lui Khamenei pentru discuţii pe tema dosarului nuclear

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut duminică, la Kremlin, o întâlnire surpriză cu Ali Larijani, consilier principal al liderului suprem iranian în chestiuni nucleare, pentru a discuta programul nuclear al Teheranului, transmite The Moscow Times, de la care menţionăm următoarele.

Moscova are o relaţie cordială cu conducerea religioasă a Iranului şi oferă sprijin esenţial regimului de la Teheran, dar nu s-a aliniat ferm în favoarea acestuia nici măcar după ce Statele Unite s-au alăturat campaniei masive de bombardamente lansate de Israel asupra Iranului, în iunie.

„Larijani a transmis evaluări privind escaladarea situaţiei din Orientul Mijlociu şi a contextului din jurul programului nuclear iranian”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, despre întâlnirea neanunţată.

Putin „şi-a exprimat poziţiile bine cunoscute privind stabilizarea situaţiei în regiune şi soluţionarea politică a dosarului nuclear iranian”, a adăugat Peskov.

Separat, o sursă diplomatică germană a declarat duminică pentru AFP că Marea Britanie, Franţa şi Germania plănuiesc să poarte noi discuţii cu Iranul, în următoarele zile, pe tema programului nuclear.

Agenţia iraniană de presă Tasnim a relatat, de asemenea, că Teheranul a acceptat să participe la discuţii cu cele trei ţări europene, citând o sursă anonimă.

Săptămâna trecută, Rusia a respins un articol publicat de Axios, un site american de ştiri, care cita surse anonime potrivit cărora Putin ar fi „încurajat” Iranul să accepte un acord cu Statele Unite care să limiteze îmbogăţirea uraniului.

Iranul a negat în mod constant că ar urmări obţinerea unei arme nucleare şi susţine că are „drepturi legitime” de a folosi energia atomică în scopuri paşnice.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb