INVENIO Partners anunţă finalizarea primei etape de capitalizare a Fondului III

A.G.
Companii / 30 martie, 16:10

INVENIO Partners anunţă finalizarea primei etape de capitalizare a Fondului III

INVENIO Partners, administrator de fonduri de private equity cu sediul în Sofia şi activ în Europa de Sud-Est, a anunţat finalizarea primei etape de capitalizare a celui de-al treilea fond al său, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Conform informaţiilor comunicate de companie, noul fond vine în continuarea investiţiilor realizate prin Fondul II, în valoare de 55 milioane de euro, şi este orientat către companii mici şi mijlocii cu potenţial ridicat de creştere din Bulgaria, România şi Serbia.

Fondul III are o dimensiune-ţintă de 75 milioane de euro şi va continua strategia de investiţii aplicată de INVENIO Partners încă de la înfiinţarea companiei, în 2014, potrivit sursei citate. Astfel, fondul va furniza capital de tip equity şi quasi-equity, în intervalul 3-10 milioane de euro, către IMM-uri cu ritm accelerat de dezvoltare, istoric solid şi potenţial de a deveni lideri regionali în sectoarele în care activează, precizează aceeaşi sursă.

Potrivit companiei, Fondul III va continua să vizeze domenii cu fundamente structurale solide de creştere, precum consumer & retail, healthcare şi servicii de business susţinute de tehnologie, urmând să exploreze selectiv şi oportunităţi din Balcanii de Vest.

Investitori instituţionali şi sprijin din partea EIF

Închiderea acestei prime etape a fost susţinută de un grup diversificat de investitori instituţionali, incluzând atât investitori recurenţi, cât şi capital instituţional nou, potrivit comunicatului transmis de INVENIO Partners.

Compania precizează că Fondul European de Investiţii (EIF) rămâne un investitor de bază, prin Planul de Redresare şi Rezilienţă al Bulgariei, continuând astfel un parteneriat derulat pe parcursul mai multor fonduri. Printre investitorii instituţionali suplimentari se numără managerii de fonduri de pensii DSK-Rodina şi UBB Pensions, deja prezenţi în structurile anterioare, precum şi Doverie Pension Funds, aflat la prima investiţie în acest vehicul, notează sursa citată.

„Fondul III reprezintă punctul culminant a peste un deceniu de muncă pentru construirea unei platforme distincte de private equity în Europa de Sud-Est. Suntem mândri de sprijinul constant al investitorilor noştri fideli şi de încrederea noilor instituţii care ni se alătură pentru prima dată. Regiunea continuă să ofere o combinaţie unică de pieţe de capital insuficient deservite, echipe de management de înaltă calitate şi o dinamică solidă de creştere, iar noi suntem mai bine poziţionaţi ca niciodată pentru a valorifica această oportunitate”, a declarat Elvin Guri, CEO al INVENIO Partners, potrivit sursei citate.

Portofoliu cu expunere în România

De la înfiinţare, INVENIO Partners a construit un portofoliu de companii regionale din domenii precum analiza datelor în sănătate, retail specializat şi educaţie profesională, potrivit companiei.

Portofoliul actual include şi 5 to go, lanţul de cafenele cu expansiune rapidă în România şi Balcani, precum şi Link Group, platformă de educaţie vocaţională activă în Balcanii de Vest, şi Haelan, furnizor privat integrat de servicii medicale din Bulgaria, conform informaţiilor comunicate redacţiei.

Compania arată că analizează în continuare o serie de investiţii noi şi complementare pe cele trei pieţe principale vizate de fond.

Consolidare locală în România şi Balcanii de Vest

La nivel de conducere, echipa de senior leadership rămâne neschimbată şi este coordonată de CEO-ul Elvin Guri, alături de partenerii Stanislav Nikolaev, Slavcho Parushev şi Tihomir Dyankov, potrivit companiei.

În acelaşi timp, INVENIO Partners a anunţat extinderea prezenţei locale prin atragerea lui Dan Florea în rolul de Country Director pentru România şi a lui Aleksa Todorovic în poziţia de Senior Advisor pentru Balcanii de Vest, potrivit comunicatului.

„Continuarea parteneriatului nostru cu INVENIO Partners reflectă angajamentul EIF de a susţine administratori de fonduri de private equity activi în pieţe europene insuficient deservite. Istoricul INVENIO în Europa de Sud-Est, abordarea disciplinată în investiţii şi cadrul solid de ESG fac din Fondul III o continuare firească a relaţiei noastre de lungă durată”, a declarat Marjut Falkstedt, Chief Executive al European Investment Fund, potrivit sursei citate.

La rândul său, Miroslav Marinov, CEO al PAC Doverie, a afirmat că experienţa echipei şi consecvenţa abordării investiţionale au reprezentat elemente-cheie în decizia de participare la fond, potrivit comunicatului transmis redacţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0989
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4354
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5483
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8719
Gram de aur (XAU)Gram de aur646.3493

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb