Mâine este ultima zi în care subscrierile investitorilor de retail vor mai beneficia de discount-ul de 5% din preţul final al ofertei Christian Tour, care se va încheia în data de 28 mai.
După primele două zile de la demararea operaţiunii de piaţă, micii investitori au lansat ordine de cumpărare pentru 18,9 milioane de acţiuni ale companiei turistice, echivalentul a 45% din tranşa care le este alocată. Subscrierile sunt realizate la preţul fix de 2,135 lei pe acţiune, pachetul minim fiind de 1.500 de acţiuni. Preţul final al ofertei va fi format pe tranşa investitorilor instituţionali, care pot subscrie în intervalul 1,875 lei şi 2,135 lei pe titlu, conform prospectului ofertei întocmit de intermediarul BT Capital Partners.
Oferta publică iniţială constă în cel mult 83,5 milioane de acţiuni, din care până la 69,5 milioane sunt acţiuni nou-emise şi până la 14 milioane sunt acţiuni existente oferite de CPM Cambridge Holding, vehiculul de investiţii al fondatorului Cristian Pandel. Operaţiunea este structurată într-o tranşă destinată investitorilor de retail şi o tranşă destinată investitorilor instituţionali, fiecare reprezentând iniţial 50% din acţiunile oferite. În funcţie de nivelul cererii din partea investitorilor, compania şi acţionarul vânzător pot realoca între cele două tranşe până la 40% din acţiunile oferite. Suplimentar faţă de cele 83,5 milioane de acţiuni oferite iniţial, Managerului de Stabilizare i-a fost acordată de către acţionarul vânzător o opţiune de supra-alocare de până la 8,35 milioane de acţiuni, în scopul realizării operaţiunilor de stabilizare, potrivit prospectului.
Vlad Pintilie, directorul general adjunct al BT Capital Partners, afirmă că semnalele venite din partea investitorilor instituţionali înaintea începerii ofertei Christian Tour au fost pozitive.
”Vorbim despre un nou emitent şi un nou sector în piaţă. După cum ştim foarte bine, investitorii instituţionali doresc în primul rând diversificare, în al doilea rând doresc companii noi care să ajute la alocarea fondurilor care intră din contribuţii în fondurile de pensii sau din subscrieri în fondurile de investiţii. Mai ales companii cu perspective de creştere accelerată, campioni locali care pot să consolideze piaţa sau să îşi crească expunerea la nivel regional. Din punctul acesta de vedere, semnalele sunt că vor să fie parteneri pe termen lung alături de o companie care promite creştere consistentă în anii următori şi care are planuri de expansiune”, a spus Vlad Pintilie, joi, în cadrul conferinţei de presă ce a marcat lansarea ofertei, răspunzând la o întrebare adresată de Ziarul BURSA.
Capitalul atras prin componenta de majorare a capitalului social din cadrul ofertei va susţine strategia de dezvoltare pe termen lung a Christian Tour, cu accent pe extinderea strategică, tehnologie şi scalabilitatea operaţională. Compania intenţionează să accelereze investiţiile în infrastructura digitală şi dezvoltarea platformei sale OTA (Online Travel Agency), urmărind, totodată, consolidarea capacităţilor operaţionale, îmbunătăţirea experienţei oferite clienţilor şi extinderea canalelor de distribuţie. În acelaşi timp, Christian Tour urmăreşte să valorifice oportunităţile de consolidare existente într-o piaţă a turismului fragmentată şi aflată într-un proces accelerat de transformare, inclusiv prin achiziţii selective şi extinderea în segmente şi servicii complementare din industria turismului, potrivit unui comunicat al Cornerstone Communications
Veniturile din contractele cu clienţii ale Christian Tour, recunoscute conform standardelor IFRS în funcţie de momentul prestării serviciilor de călătorie şi de rolul companiei de principal sau agent, au fost de 803 milioane de lei în 2025, în creştere cu circa 32% faţă de 2024 şi cu circa 34% faţă de 2023. Marja brută a crescut la circa 94,3 milioane de lei în 2025, de la circa 71 milioane de lei în 2024 şi aproximativ 63,1 milioane de lei în 2023. EBITDA a ajuns la aproximativ 45,1 milioane de lei în 2025, comparativ cu aproximativ 27,7 milioane de lei în 2024 şi aproximativ 34,1 milioane de lei în 2023. Pentru anul trecut, profitul net al companiei s-a ridicat la 31,9 milioane de lei, în creştere cu circa 22% comparativ cu cel din anul anterior, potrivit informaţiilor din prospect.
Conform politicii de dividende a companiei, Christian Tour intenţionează, ca principiu, să distribuie sub formă de dividende până la 50% din profitul net anual individual distribuibil, sub rezerva prevederilor legale aplicabile şi a planurilor viitoare de investiţii şi dezvoltare ale companiei, potrivit comunicatului Cornerstone Communications.
În cazul subscrierii integrale a ofertei şi al exercitării integrale a opţiunii de supra-alocare, free-float-ul Christian Tour la momentul listării va reprezenta aproximativ 41,85% din capitalul social.
În cazul în care oferta se va încheia cu succes, Christian Tour va fi primul turoperator de la BVB, listarea companiei din turism fiind aşteptată în a doua parte a lunii iunie, conform reprezentanţilor BT Capital Partners.
Fondată în 1997, Christian Tour a evoluat dintr-o agenţie de turism antreprenorială într-una dintre cele mai importante platforme integrate de turism din România. Compania operează în principal în segmentul turismului de tip outbound şi oferă sejururi charter, circuite, city break-uri, experienţe tematice şi servicii de călătorie de grup către destinaţii din întreaga lume, promovând totodată ţara noastră ca destinaţie pentru turiştii străini, se mai arată în document.


















































