
Se numeşte Bucureşti şi este, oficial, capitala ţării numită România. O găsiţi pe harta Europei, mai hacana, spre Est, Sud-Est. Oferă ieşire la Marea Neagră uriaşului curs de apă al Dunării care-i delimitează graniţa de sud, dar are vecini peste tot. Este adevărat, prea puţin binevoitori de-a lungul şi de-a latul vremurilor: Ucraina, R. Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria. Nu-i vorbă, la diferite răspîntii de istorie, nici noi n-am fost din cale-afară de curtenitori cu ei. Dar, asta-i altă gîscă într-altă traistă, iar acum nu ne interesează nici gîsca, nici traista! Ne interesează Bucureştii care azi nu se învecinează cu nimeni, decît cu Cîmpia şi cu praful Bărăganului, oriîncotro vezi cu ochii: la sud, la vest, la nord, la est. Spre deosebire, la origini şi cam pînă spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea, aşezarea era înconjurată de codri şi lacuri. Ca orice oraş care se respectă, stă aşezat pe şapte coline: Dealul Spirii, Dealul Cotrocenilor, Dealul Filaret, Dealul Mitropoliei, Dealul Văcăreştilor, Dealul Arsenalului şi Colina Radu Vodă. Era traversat de un generos curs de apă, cel al Dîmboviţei, din care astăzi nu a mai rămas nimic de valoare urbană. Bucureştii au fost un areal privilegiat de vieţuire socială. Delimitat nu doar geografic, ci şi juridic, administrativ, economic, politic, ba chiar şi din punct de vedere cultural, al mediului, al spaţiului funcţional adiacent extins (hinterland), al resurselor naturale şi umane. Din aceste motive, oraşul are o identitate, fundamentată istoric, dar în devenire, construită şi reconstruită permanent de dinamica socială curentă.
Cum e viaţa în acest oraş, azi? Un chin, un coşmar, ca să nu spun un iad. Dacă nu mă credeţi pe mine, atunci nu aveţi decît să priviţi analiza calităţii vieţii în cele 250 de oraşe ale lumii din Healthy City Index 2026, publicată recent, şi să observaţi că numita Capitală a României se află pe locul 232 (!!!!). Toate marile oraşe din vecinătate, ori de prin alte orizonturi ale Europei sunt deasupra noastră, iar sub noi este doar hăul! Mă rog, cele18 locuri care mai rămîn pînă la 250, unde nu se mai află nici un oraş din Europa. La coada vacii, cum s-ar spune! Mult după etcetera! De ce se află aici? Simplu: din prostia, lăcomia, arivismul, incultura, delăsarea, nepăsarea, în primul rînd a celor care au avut pe mînă administrarea oraşului, dar, din păcate, şi a multora dintre cei care s-au mulţumit cu statutul de ”locuitori ai Bucureştilor”, vremelnici ori permanenţi, fără să aspire şi să încerce măcar a deveni ”bucureşteni”, actori sociali cosubstanţiali cu istoria şi spiritul spaţiului în care, totuşi, nu puţini s-au născut şi au trăit o viaţă întreagă. Puneţi la socoteală şi lipsa oricărui proiect de amploare pentru dezvoltarea urbană funcţional-armonioasă a oraşului, care să fi fost pus în operă de la A la Z în ultimii o sută de ani, şi aveţi rezultatul la zi al catastrofei urbane de azi numită Bucureşti. Nu-mi furnizaţi ”contra-exemplul” monstruoasei intervenţii urbanistice a ”erei ceauşiste”, căci el nu a servit în nici un fel dezvoltarea oraşului, ci, dimpotrivă, a adîncit cele mai grave probleme ale sale, de la transport şi mobilitaea urbană la organizarea spaţiilor de locuire şi administrative. O monstruozitate cu consecinţe grave pentru ”sănătatea oraşului” pentru cel puţin o sută de ani. Adevărat, de o sută şi mai bine de ani, oraşul s-a schimbat. Radical şi nu doar o dată! Cam la fiecare generaţie (20-30 de ani). Resorturile, direcţiile şi rezultatele cumulate ale acestor schimbări, din punct de vedere urbanistic şi al calităţii vieţii locuitorilor săi, însă, cel puţin de la 1910 şi pînă azi nu au promovat sistematic dezvoltarea ”organică” a spaţiului social nici din punct de vedere urbanistic, nici economic, nici social-cultural. Ici şi colo, nişe de ”progres urban”, de la reţele de canalizare, la reţele de curent electric, de la artere urbane podite (Podul Mogoşoaiei) la asfaltul de azi, de la iluminatul public cu gaz la ”dărnicia” becurilor electrice de azi. De la căruţele de marfă şi caleştile cu cauciuc pentru protipendadă, la metrou. Mă rog, cu nişele de beznă, tot mai dese prin diferite locuri, cartiere şi reşedinţe din Bucureşti organizate sistematic de furnizorii oficiali ai energiei electrice şi de deficienţele de întreţinere ale primăriilor. Rezumatul dezastrului de azi, care cumulează şi o parte importantă a costurilor greşelilor din trecut, poate fi pus pe hîrtie în cîteva rînduri: infrastructură pentru mobilitatea urbană grav deficitară, ineficientă şi radical subdimensionată, în stare de colaps; poluare dincolo de orice limite admisibile, în fapt generatoare directă a unui spectru larg de morbidităţi care merg de la afecţiuni respiratorii cronice, la cancere de diferite feluri şi de la dizabilităţi motorii datorate accidentelor de toate felurile, pînă la patologii psihologice severe cauzate de stressul urban, de zgomot, de supraaglomerare şi de lipsa cronică a spaţiilor naturale de linişte şi recreere. Afectaţi? De la nenăscuţi, la nou născuţi şi de la maturi la cei ce apucă vîrsta senectuţii. Fără excepţii! Deşi nimănui nu-i convine să admită, Bucureştii sunt o maşinărie infernală de îmbolnăvit oamenii, care dispune de o infrastructură medicală (spitale, policlinici, instituţii medicale de întreţinere şi recuperare) complet inadecvată, subdimensionată, slab organizată, mediocru performantă atît din punct de vedere profesional, cît şi al calităţii serviciilor furnizate. Tot mai accentuat, chiar şi accesul la instituţiile medicale existente, aşa cum sunt ele, a devenit sever restricţionat, fie administrativ, fie economic, fie şi una şi alta. Economic vorbind, oraşul trăieşte din ”serviciile administrative” guvernamentale, ale primăriilor şi ale altor instituţii similare, din activităţile comerciale destinate consumului populaţiei, din construcţii şi activităţi adiacente de întreţinere urbană (reparaţii drumuri la stadiul tehnologic ”cu canciocul de bitum la groapa din asflat şi borduri noi peste tot, la fiecare doi ani”!!), din diferite tipuri de servicii către populaţie şi lumea de afaceri, cum sunt cele bancare, dintr-o brumă de activităţi primitive de spectru industrial, cum ar fi producţia de energie termică pentru reţeaua oraşului, cea de întreţinere şi utilizare a reţelelor de gaz, energie electrică, apă curentă, reparaţii. Iar, pe deasupra tuturor, atotputernică şi tot mai dezvoltată ”industria” jocurilor de noroc şi a afacerilor ilegale, de la traficul de persoane şi substanţe halucinogene, pînă la traficul de mărfuri de toate felurile şi soiurile, de la spălarea de bani pe scară ”industrială” la ”industria afacerilor de corupţie”. Bani grei! Cam aceasta este economia Bucureştilor, azi. Cît despre cultură şi alte farafastîcuri ori bibiluri spirituale vă spun drept, nu mai am nici răbdarea, nici puterea să mai vorbesc. Deşertificare în ritm alert cu debuşeu sigur la estuarul ”culturii” de gang!
”Prefacerea capitalei se face cu o iuţeală cinematografică, ca o consecinţă a crizei, falimentului băncilor, lipsei de încredere, care face ca cel ce are un ban să-l investească în ceva palpabil, în construcţii, blockhouse-uri oribile, zgîrie-nori obraznici, ridicaţi cu tot mai mare iuţeală, datorită tehnologiei moderne”. Despre aceste resorturi ale ”dezvoltării” capitalei României vorbea la 1910 şi apoi la 1935 Henri Stahl, unul dintre stîlpii ”Şcolii Sociologice de la Bucureşti” (”Bucureştii care se duc” reeditare 2017 la Editura Vremea). Ele sunt şi azi, chiar dacă nu singurele, resorturile principale ale haosului urbanistic în expansiune de care ”se bucură” Capitala României.
Se pot întoarece Bucureştii la un traiect social-urbanistic armonios-funcţional capabil să ne scoată din groapa lui ”232”? Dacă e să ne luăm după istorie, vorba lui Caţavencu, atunci cu siguranţă NU!!!! Într-un oraş în care, la anul de graţie 2026, modernizarea unei linii de tramvai de circa 5km durează de mai bine de cinci ani, fără ca noua linie să fi rezolvat vreuna din vechile probleme de mobilitate pe sectorul urban respectiv, nimic nu este de aşteptat de la istorie. Nu ne serveşte la nimic, decît să reiterăm greşeli peste greşeli, care mai de care mai păguboase pentru oraş şi pentru oamenii lui. Atunci? Atunci, este nevoie ca ”Generaţia Demolatorilor”, Generaţia lui ”Merge şi aşa” ori ”Tot-pe-loc-pe-loc-pe-loc”, cea care scris istoria Bucureştilor din ultimii o sută de ani, să fie înlocuită de o ”Generaţie a Constructorilor”. Doar că ea nu creşte singură şi de la sine-n pomi! Trebuie aleasă sămînţa, pusă cu grijă în răsad, udată, crescută şi pusă apoi în pîine, cu metodă şi cu grijă. De ea are nevoie nu doar un oraş, fie el şi capitală a ţării, ci întreagă această naţiune pe cale de dizolvare, disipare, aneantizare, pierdere masivă de identitate şi de viitor.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2026, 00:46)
E mai usor sa demolezi decat sa construiesti ceva.Genele care demoleaza trebuie inhibate si cele care construiesc activate. Asta se numeste tinerete fara batranete. Depinde de ce fel de hrana spirituala si culturala ii dam sufletului ca sa poata construi si crea muzica inalta nu toate sunetele numite muzica,,ele sunt niste zgomote asa cum sustine KIMARO.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2026, 00:50)
Toxmai cultura balcanica a povestilor nu ne mai da ragazul sa construim ci sa pierdem veemea la un pahar de vorba....la taijas sau la barfa. oare foloseste la ceva? Pierdem timp pretios cu povesti..avem nevoie de o poveste comuna a umanitatii cu o lume mai buna, mai dreaota, mai pacifica structural iar arta si cultura au misiune nobila in acest sens dar e redusa la gang...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2026, 00:53)
De unde seminte si de unde gradinari? Sa cautam samanta buna si dascalii si educatorii potriviti. Media se ocupa doar de informatii negative pentru raiting, nu ar face educatie, ne omoara cu reclame ca sa cumparam. Societate consumerista interesata doar de a vinde iar noi redusi la staut de consumator,i nu de cetateni care construiesc p societate mai buna...
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.06.2026, 01:07)
Asta porneste chiar de la UE si criteriile ei de integrare economica care ne disciplineaza fiscal in loc sa incurajeze dezvoltarea umana, sa puna in centru fiinta umana....si nu interesul economico-financiar. Ideologia a produs aceasta degradara civilizationala. Cine inlocuieste ideologia care demoleaza cu una care construieste civilizatii sau o civilizatie planetara?