JEAN-CLAUDE JUNCKER: "Ajutor european suplimentar de 1,8 miliarde euro pentru Ucraina"

Valentin Busuioc
Internaţional / 9 ianuarie 2015

Comisia Europeană (CE) a propus deblocarea a 1,8 miliarde euro, ca ajutor suplimentar pentru Ucraina, a anunţat ieri, în Riga, preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, citat de AFP.

"Solidaritatea cu Ucraina nu reprezintă doar vorbe goale. Ucraina nu este singură. Europa este unită alături de Ucraina şi susţine programul de reforme al noului Guvern (de la Kiev - n.r.)", a declarat Juncker în capitala Letoniei, ţară care a preluat la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

Această propunere necesită aprobarea statelor membre UE şi a Parlamentului European. Împrumutul va atrage asumarea unor obligaţii din partea Ucrainei: continuarea programului propus de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi punerea în aplicare a reformelor ce vor fi negociate între Comisia Europeană şi autorităţile de la Kiev.

Până în prezent, UE a alocat 1,36 miliarde euro Ucrainei, prin diverse programe de ajutor macroeconomic. Cea mai recentă tranşă, de 500 milioane euro, a fost remisă la 2 decembrie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Până în prezent, UE a alocat 1,36 miliarde euro Ucrainei" si "Comisia Europeană (CE) a propus deblocarea a 1,8 miliarde euro, ca ajutor suplimentar pentru Ucraina" deci cu un total de 3,16 miliarde euro . De la destramarea URSS, 26.12.1991, prin gaz la pret special, reduceri si inlesniri din diverse domenii economice, a primit ajutor de 250 miliarde US dolari. Iar ceea ce a primit de la US gov. cele citeva milioane au fost de fapt plata pentru preluarea bogatiilor petroliere ale tarii de catre familia vicepresedintelui SUA Joe Biden, si asa zis ajutor militar (fara armament, cica!). Asadar cine pe cine si cum si din ce motive, ajuta?

    1. Eu intreb da de unde ? Care dintre tarile UE au varsat bani, sa fie facute public. Neo-nazi din Kiev sint sustinuti de neo-nazi din UE ?

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0263
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3478
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3505
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8911
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.9534

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb