Organizaţia Narada lansează un proiect nou, podcastul "Leadership cu sufletul: Conversaţii cu vocile importante din business care sprijină educaţia", din dorinţa de a aduce împreună acei oameni care îşi doresc să pună umărul la transformarea sistemului educaţional din România. Scopul acestui proiect este pe de-o parte să îi prezinte pe cei sunt implicaţi în acest proces şi care spun povestea din propria perspectivă, pe de altă parte pentru a mobilizarea resursele necesare multor categorii de elevi din România.
Podcastul susţine, de asemenea, obiectivul principal al organizaţiei Narada pentru 2024, acela de a aduce împreună 10 mii de oameni pentru a rezolva 100 de nevoi în şcolile din România. Fie că este vorba despre voluntari, oameni de business, fie oameni din societatea civilă ce vor să contribuie cu timpul şi cunoştinţele lor sau cu donaţii. Şi totodată, să reunească în egală măsură şi profesori, părinţi, elevi, pe toţi cei care sunt astfel importanţi în marea misiune a organizaţiei de a încerca să reducă prăpastia uriaşă ce s-a creat între elevii cu resurse şi cei fără, creând în prezent cel mai mare procent de inechitate educaţională, reieşit în urma concluziilor studiilor PISA, conform sursei.
În ceea ce priveşte statisticile legate de educaţia din România, dar mai ales pregătirea generaţiilor de elevi pentru viitor, în prezent acestea sunt mai mult decât îngrijorătoare:
24% dintre elevii acestei generaţii nu s-au înscris la Bacalaureat.
46,6% dintre elevii de 15 ani în România nu trec de nivelul 2 în testele PISA.
51.305 de copii au un părinte plecat la muncă în străinătate.
189 de şcoli din România au WC-uri în curte sau unele considerate "neconforme" conform Ministerului Educaţiei.
89% dintre elevii români nu dobândesc, la nivel optim, abilităţi precum scrisul, cititul şi înţelegerea textelor la prima vedere în primii 9 ani de şcoală.
Raluca Jianu, CEO al Narada, deschide seria podcastului "Leadership cu sufletul: Conversaţii cu vocile importante din business care sprijină educaţia" şi în primul episod va porni exact de la aceste statistici. "Nevoile sunt atât de multe încât nu o să reuşim niciodată să acoperim o parte din prăpastia asta, din segregarea aceasta de posibilităţi la nivel de educaţie, din ţară. Şi atunci e nevoie de noi toţi, de forţa celor mulţi. La Narada am început cu deviza asta #EOkSaFacemNoi, ne-am strâns o mână de oameni, dar nu este suficient", precizează aceasta. "Statul, după cum se vede în toate domeniile, nu poate face acest progres peste noapte. Este imposibil. Ne trebuie foarte multe resurse de viziune, de consecvenţă, de oameni care sunt dispuşi să-şi sacrifice binele personal pentru o perioadă lungă de timp ca să facă binele acesta şi să îşi ia - cum spunem noi în romgleză- tot "hate"-ul din lume. Asta în condiţiile în care, declarativ, educaţia este o prioritate pentru toţi, dar, practic, mereu a primat în România nevoia pe termen scurt. Atunci e aberant să credem, să avem aşteptarea că statul o să facă. Nu se mai întâmplă asta nicăieri în lume pentru că această încrengătură economică şi diversitatea în care operăm la nivel mondial astăzi face imposibil ca o putere centrală, oricât ar fi ea de mare şi stabilă, să rezolve totul. Şi atunci e nevoie de completări, e nevoie de efort, e nevoie de fiecare dintre noi," adaugă Raluca Jianu.
Cu exemplul propriu în minte în ceea ce priveşte accesul la educaţie, Raluca povesteşte despre oamenii care au pus o cărămidă la construirea viitorului ei, despre apartamentul de bloc din Turnu Severin în care a crescut, despre faptul că a fost încurajată să înveţe şi "nimic altceva", dar şi despre cum a renunţat la o carieră absolut prolifică într-o companie multinaţională, pentru a se alătura misiunii Narada. Ea este de părere că Inteligenţa artificială, ca orice avans tehnologic, ne poate salva astăzi în ceea ce priveşte aceste lacune de educaţie remedială. Există AI tutores ce ar putea fi folosite de cei care nu se tem de tehnologie (părinţi mentori, profesori) pentru a le da copiilor posibilităţi egale, altfel "există riscul foarte mare că dacă acest instrument tehnologic este pus doar în mâinile doar celor care ştiu să-l folosească, va crea oportunităţi tot doar pentru cei puţini, iar ceilalţi vor fi lăsaţi şi mai mult în urmă."
Raluca va împărtăşi cu cei care vor urmări primul episod al podcastului şi despre care este utilitatea sau modul în care sistemul de educaţie poate fi îmbunătăţit şi în ce fel abordările clasice nu sunt întotdeauna cele care îi ajută pe copii să se dezvolte emoţional şi să îi pregătească pentru viaţă sau pentru o profesie. Ea analizează, de asemenea, propria experienţă din şcoală, făcând parte din categoria copiilor care au avut acces constant la educaţie şi "şcoala" a fost cel mai important cuvânt în casă, cu care a crescut. Cu toate acestea, ea afirmă că, dacă ar fi avut ChatGpt, l-ar fi folosit să gestioneze altfel temele din şcoală şi ar fi înlocuit minim 80% din ele. "Pentru că erau un calvar. Şi asta pentru un copil care a auzit tot timpul în familie că şcoala e importantă că < dacă nu înveţi, te duci cu oile >, de parcă asta ar fi cu adevărat ceva foarte, foarte rău şi dramatic. Trăgeam pentru note mari şi ce s-a întâmplat cu toată cunoaşterea aia? Îmi aduc aminte că am plâns când a trebuit să învăţ pentru prima dată ceva pe dinafară. Mintea mea nu voia să asimileze forţat acea informaţie, fără a o contextualiza".
"Leadership cu sufletul: Conversaţii cu vocile importante din business care sprijină educaţia" va continua cu noi episode, iar printre invitaţi se numără oameni importanţi în poziţii de leadership ai unor companii de renume din România, printre care BIC România, Eneria, Adrem, Prime Kapital sau Green Horse Games, care iau parte în mod activ şi susţin planurile Narada de rezolvare a urgenţelor variate din educaţie, listate pe HartaEdu.ro.