"JPMorgan" riscă acuzaţii penale pentru că a tolerat activităţile ilegale ale investitorului Madoff

F.A.
Internaţional / 24 octombrie 2013

Banca americană "JPMorgan" riscă acuzaţii penale din partea autorităţilor federale pentru că ar fi "închis ochii" în privinţa schemei piramidale operate de fostul investitor Bernard Madoff, conform publicaţiei New York Times.

Cazul Madoff, care vine după un acord preliminar de 13 miliarde de dolari pentru stingerea anchetelor civile referitoare la practicile JPMorgan în domeniul creditelor ipotecare, reprezintă o nouă ameninţare majoră la adresa reputaţiei celei mai mari bănci din Statele Unite ale Americii (SUA), arată sursa citată.

Potrivit New York Times, procurorii şi banca au avut deja discuţii preliminare privind un acord de închidere a investigaţiei. Astfel, în schimbul unei amenzi, anumitor concesii şi a menţionării faptului că JP Morgan va fi inculpată în cazul unor comportamente greşite ulterioare, acuzaţiile penale împotriva băncii ar fi suspendate.

Bernard Madoff, fost finanţist, a fost judecat în anul 2009, în SUA, pentru cea mai mare schemă Ponzi din istorie, justiţia condamnându-l la 150 de ani de închisoare, după fraudarea a mii de investitori. O schemă Ponzi reprezintă o operaţiune investiţională frauduloasă, care implică plata unor profituri deosebit de mari unor investitori, profituri provenite din fonduri investite de alte persoane şi nu de pe urma veniturilor pe care afacerea le-a generat în realitate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb