Kremlinul a transmis joi că Rusia rămâne interesată de reluarea negocierilor de pace privind Ucraina, în ciuda atacului aerian masiv lansat peste noapte asupra Kievului, soldat cu cel puţin 14 morţi, între care patru copii, potrivit Reuters, de la care informăm cele ce urmează.
Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că „operaţiunea militară specială continuă”, subliniind că ambele părţi desfăşoară atacuri. „Forţele armate ruse îşi îndeplinesc sarcinile, dar Rusia rămâne interesată de continuarea procesului de negociere, pentru a ne atinge obiectivele prin mijloace politice şi diplomatice”, a afirmat acesta.
Peskov a insistat că Rusia loveşte infrastructura militară, nu civilii, deşi oficialii ucraineni au raportat mii de victime civile de la începutul războiului. Ministerul rus al Apărării a precizat că atacul nocturn a vizat instalaţii din industria militară şi baze aeriene, utilizând rachete hipersonice „Kinzhal”, drone şi rachete de mare precizie.
În replică, armata ucraineană a anunţat că a lovit două rafinării de petrol din Rusia, încercând să afecteze sectorul energetic al Moscovei. Autorităţile ruse au confirmat avarierea unei rafinării, dar au precizat că piaţa internă de combustibil este stabilă, conform sursei citate.
Întrebat despre propunerea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko privind o posibilă încetare a focului în spaţiul aerian, Peskov a afirmat că nu există deocamdată un acord şi că eventualele negocieri trebuie purtate „discret”.
1. luati-l de pe mine ca il omor
(mesaj trimis de anonim în data de 28.08.2025, 17:06)
dupa distrugerea a inca doua rafinarii si a unei corvete in zona Crimeei , asta imi place la criminalii astia la ei totul este foarte puternic si precis , ceilalti nu conteaza , au primit un sut in fund in siria,iran,armenia, nu conteaza un sut in fund un pas inainte,
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.08.2025, 21:01)
inventiile astea de delir latrinist kievist le ai inventat singur sau cu mamica la bagarea in pat, minciunile va trebuie ca oxigenul
2. fără titlu
(mesaj trimis de Gica în data de 28.08.2025, 19:05)
Rușii sunt cel mai înapoiat popor din zona europeana-asiatica. Sunt spălați pe creier de zeci de ani cu propagandă ce incită la ură, xenofobie și rasism. Nu au respect pentru dreptul internațional sau tratate internaționale pe care și ei le-au semnat. Sunt frustrați că nivelul lor de trai și tehnologic este mult în urma celui occidental așa că întocmai că bătăușul din curtea școlii reacționează violent și irațional. Deși au cel mai mare teritoriu pe care nu sunt in stare să-l administreze sunt obsedați de noi cuceriri teritoriale.....jalnici și patetici.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.08.2025, 20:19)
Ai uitat de negotul cu sclavi trans atlantic? 300 de ani a durat, operat de puterile Occidentale, alea luminate rau de tot la cap intr-ale sexualitatii etc.
De ce nu i-ati primit pe Rusi in UE atunci cand Boris Yeltin a renuntat cu entuziasm la comunism in favoarea capitalisnului? Yeltin a cerut sa fie pasuita Rusia de datorii, pe sfert de cum a fost pasuita Germania dupa WW2. Occidentalii nu le-au facut niciun favor. In consecinta, Yeltin, care era unealta Occidentului, a prezidat inflatie si saracie, rusii ducandu-o mai rau ca pe vremea Sovieticilor. Si succesorul lui Yeltin, Putin, care a castigat tot cu sprijinul Americanilor, a cerut aderarea la UE. Si lu asta i s-a spus niet. You reap what you sow, MFs.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.08.2025, 21:03)
la tine e totul simetric:
la creier gol postare goala,
felicitari pentru recordul in prostie
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.08.2025, 00:53)
Kirillo Budanov directorul general al Serviciului de Contrainformatii al Ucrainei a declarat in parlament:
Ucraina ca tara va inceta sa mai existe, daca nu incepe
tratativele de pace cu Rusia.