LAURENŢIU MITRACHE FACE PRECIZĂRI ÎN CAZUL DEMISIEI SALE DE LA CEC BANK:"Nu am niciun fel de probleme familiale"

Emilia Olescu
Bănci-Asigurări / 9 august 2019

Laurenţiu Mitrache (Sursă foto: Twitter)

Laurenţiu Mitrache (Sursă foto: Twitter)

Mitrache: "Nu am avut nicio presiune din partea BNR, cu care am avut mereu o relaţie inter-instituţională corectă"

Laurenţiu Mitrache ne-a transmis că nu are niciun fel de probleme familiale, făcând următoarea precizare, în cazul demisiei sale din funcţia de director general al CEC Bank: "Nu am avut si nu am niciun fel de probleme familiale şi nici personale".

Amintim că, de luni, domnia sa nu va mai face parte din conducerea băncii, după ce a hotărât să demisioneze din funcţia în care fusese numit la începutul anului. Ieri, reprezentanţii CEC Bank ne-au transmis că decizia i-a aparţinut domnului Mitrache, acesta hotărând să părăsească postul de şef al băncii de stat din motive personale.

Precizările entităţii bancare au venit în contextul în care surse din piaţă ne-au spus că Laurenţiu Mitrache a fost pus în situaţia să demisioneze. Sursele citate ne-au precizat: "Laurenţiu Mitrache nu a dorit să semneze unele restructurări de credite acordate sub formă de refinanţări ale unor împrumuturi făcute la altă bănci. De asemenea, DG Competition a cerut lămuriri referitoare la portofoliul de credite neperformante şi la majorarea capitalului băncii. În acest context, domnul Mitrache a fost pus în situaţia să demisioneze".

De asemenea, analistul economic Lucian Isar a scris, recent, pe pagina sa de Facebook: "Isărescu îl presează pe actualul CEO al CEC Bank (Laurenţiu Mitrache) să ascundă ce a aflat despre perioada Isărescu-Gheţea la conducerea CEC Bank.

Să vedem dacă rezistă noul CEO al CEC Bank, dat fiind că Isărescu are acum deal şi pe CEC cu oamenii serioşi, Dăncilă şi Tăriceanu. Alegerile se apropie, iar creditele care nu sunt date pentru a fi returnate zburdă".

Ca reacţie la această postare, domnul Mitrache ne-a declarat: "Nu am avut nicio presiune din partea BNR, cu care am avut mereu o relaţie inter-instituţională corectă".

În perioada 2006-2015, domnul Mitrache a deţinut funcţia de director general în cadrul Leumi Bank România. Între anii 2000 şi 2006 a făcut parte din managementul Volksbank România, ocupând poziţiile de director general adjunct şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie (2000-2003) şi director general şi Presedinte al Consiliului de Administratie (2003-2006). De asemenea, în perioada 1997-2000, a ocupat funcţia de director general adjunct şi Vicepresedinte al Consiliului de Administratie al Demir Bank România.

Conform informaţiilor de pe site-ul CEC Bank, cariera bancară a domnului Mitrache a debutat şi s-a consolidat în cadrul Băncii de Investiţii a României, în perioada 1983-1997, ocupând importante poziţii manageriale, precum director adjunct - Direcţia Internaţională, director adjunct - Direcţia Operaţiuni Valutare Centrală, director adjunct sucursală, şef serviciu operaţiuni valutare, şef serviciu finanţare.

Începând de luni, directorul general interimar al CEC Bank va fi Bogdan Neacşu, care s-a alăturat Comitetului de Direcţie al CEC Bank în calitate de Director - Prim-Vicepreşedinte, la data de 7 ianuarie 2019. Domnul Neacşu activează de 16 ani în piaţa bancară.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In Roamnia exista o banca care practic nu mai exista. Sa fie sata...?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

29 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9486
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2060
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5502
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.5444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro