Legislatie

4 decembrie 2015
"Legea dării în plată nu a ajuns la Preşedinţie"

ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ:"Legea dării în plată nu a ajuns la Preşedinţie"

E.O.Ziarul BURSA #Politică / 4 decembrie 2015

Actualizare 13:25 Tolosa: "Thomsen are în program întrevederi cu Cioloş şi Isărescu"

Poul Thomsen, Directorul Departamentului European al Fondului Monetar Internaţional (FMI), va avea întrevederi, în cadrul vizitei sale în ţara noastră, cu premierul Dacian Cioloş şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, potrivit unei declaraţii a reprezentantului FMI în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, remisă azi redacţiei.

Cioloş: "La următoarea întâlnire cu băncile o să abordez subiectul creditelor în CHF"

Preşedintele Iohannis a primit azi vizita Directorului Departamentului European al FMI

Tiberiu Andrioaiei, PSC: "Trebuie să revigorăm firmele mici şi mijlocii care «înmagazinează» forţa de muncă"

PRIN NOUA LEGISLAŢIE A ACHIZIŢIILOR PUBLICETiberiu Andrioaiei, PSC: "Trebuie să revigorăm firmele mici şi mijlocii care «înmagazinează» forţa de muncă"

P.B.Ziarul BURSA #Companii / 6 noiembrie 2015

Autorităţile vor ca noul pachet de legi privind achiziţiile publice să treacă prin Parlament până la sfârşitul anului, astfel încât noul cadru legislativ să poată fi aplicat începând cu 1 ianuarie 2016, dar, până atunci, constructorii şi asociaţiile din domeniu aşteaptă cu prudenţă normele de reglementare aferente legislaţiei subsecvente.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
CSM, aviz negativ privind modificările la Codul Penal

CSM, aviz negativ privind modificările la Codul Penal

A.C.Anticorupţie / 15 iunie 2015

Actualizare 18:11 Comisia juridică a amânat discutarea modificărilor, fără să stabilească un termen

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat, luni, discutarea celor 22 de proiecte de lege de modificare a Codului Penal şi a Codului de...

Senatul a respins cererea de reexaminare privind Codul Silvic

Alexandru CosteaCompanii / 27 aprilie 2015

Senatul a respins, în şedinţa plenului de azi, cererea de reexaminare pe care preşedintele Klaus Iohannis a transmis-o Parlamentului cu privire la legea care modifică Codul Silvic, adoptând astfel propunerea legislativă în forma trimisă spre...

Senatul a adoptat proiectul de lege privind Codul Fiscal

Alexandru CosteaMacroeconomie / 27 aprilie 2015

Plenul Senatului a adoptat, azi, proiectul de lege privind Codul Fiscal, prin care Guvernul îşi propune, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, reducerea evaziunii fiscale, creşterea consumului şi stimularea creşterii...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo